Percheziții la cămătari din Galați care își terorizau victimele cu ajutorul unor notari și executori

Percheziții
Percheziții
11 noiembrie 2020, 12:01

Potrivit DIICOT, miercuri, procurorii Serviciului Teritorial Galați împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Galați au efectuat un număr de 10 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Galați, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de camătă, șantaj și spălare de bani.

Anchetatorii au stabilit că pe raza municipiului Galaţi a acţionat o grupare infracţională specializată în acordarea de sume de bani, cu titlu de împrumut. Împrumuturile erau mascate sub forma unor contracte de amanet şi contracte notariale.

Liderul grupului infracţional organizat era cel care lua toate deciziile legate de operaţiunile de cămătărie, respectiv selectarea persoanelor cărora li se acordau împrumuturi, condiţiile de acordare a sumelor de bani, precum şi modalităţile concrete în care se exercitau presiuni asupra fiecărei victime în parte, cu scopul de a se ajunge la executarea silită a acestora şi însuşirea bunurile mobile şi imobile deţinute de către debitori.

Astfel, la început liderul studia situaţia financiară a persoanelor cărora li se acordau împrumuturi, pentru a se asigura că acestea dispun de bunuri imobile şi mobile având o valoare însemnată, scopul final al operaţiunilor de cămătărie fiind tocmai acela de a intra în posesia bunurilor persoanelor vătămate, prin executarea silită a acestora şi a obţine astfel beneficii materiale cu mult mai mari decât valoarea creditelor acordate.

Liderul grupării obişnuia să folosească, pentru încheierea propriu – zisă a contractelor de împrumut, alţi membri ai grupării infracţionale, respectiv angajaţi ai unor case de amanet pe care acesta le deţinea, care erau la curent cu întreaga activitate infracţională şi care, din dispoziţiile liderului, mergeau la notariat şi semnau contractele în calitate de creditori, ocazie cu care în conţinutul acestor contrate erau trecute la rubrica „obiectul contractului” sume ce reprezentau valoarea împrumutului la care se adăuga valoarea dobânzii pretinse de către lider. Asta deşi efectiv victimele nu primeau decât suma împrumutată, acestea fiind astfel obligate din start la plata unor sume de bani mai mari şi ce nu erau trecute cu titlu de dobândă în contract, ci ca parte intergantă a sumei împrumutate.

Anchetatorii au mai stabilit că după semnarea contractelor de împrumut de către victime, liderul grupării infracţionale trecea la următoarea etapă a planului. Cu ajutorul unor notari și executori judecătoreşti, el exercita presiuni psihice permanente asupra victimelor, pentru ca ele să semneze documentele care le erau solicitate de către membrii grupării.

În urma acțiunii, procurorii au confiscat importante sume de bani și mașini de lux. „În urma perchezițiilor au fost ridicate până în prezent sumele de 62.000 euro, 143.100 lei, cantitatea de 1,5 kg aur și trei autoturisme de lux”, au anunțat reprezentanții DIICOT. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Galați au fost duse 12 persoane, în vederea audierii.

Peste 600 de acțiuni în forță s-au desfășurat miercuri în toată țara. Ministrul de Interne Marcel Vela a numit această zi „ziua Z”, cu 489 percheziții și 130 descinderi. Cele 21 de grupări vizate au adus un prejudiciu de 190 milioane lei și 160.000 euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă