Fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei, Dan Tudorache, audiat la DNA. Au avut loc percheziții în București și județul Ilfov

Fostul primar al sectorului 1, Daniel Tudorache, este audiat la DNA. A fost chemat de procurori după ce ieri anchetatorii au făcut zeci de percheziţii în două dosare de corupţie în care sunt vizaţi şi doi foști primari, Daniel Florea şi Daniel Tudorache.

19 Noiembrie 2020, 13:48 (actualizat 20 Noiembrie 2020, 20:59) |
Fostul primar al sectorului 1, audiat la DNA
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a fost chemat, vineri seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Potrivit surselor, el a fost citat pentru a da lămuriri în dosarul privind achiziţia de tablete pentru copiii din Sectorul 1.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut, joi, 38 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, în două dosare în care sunt cercetate fapte de corupţie.

"În cursul zilei joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 38 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care două sunt entităţi aflate în subordinea unor primării de sector, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", a precizat DNA într-un comunicat.

Tot joi, Daniel Tudorache afirma că percheziţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost efectuate în urma unei sesizări a actualului edil, Clotilde Armand, privind achiziţia de tablete pentru elevi.

"Percheziţia a fost efectuată în urma uneia dintre multele sesizări formulate de Clotilde Armand împotriva mea şi anume 'achiziţia de tablete' pentru elevii din Sectorul 1. Din punctul de vedere al actualului primar al Sectorului 1, achiziţia de tablete pentru copii în contextul pandemiei nu era necesară. De altfel, Clotilde Armand a început prigoana totală împotriva tuturor angajaţilor primăriei care nu au 'pupat inelul'", a scris Tudorache, pe Facebook.

__________________________________

DNA anunță 38 de percheziții în București și județul Ilfov, din care două la „entități aflate în subordinea unor primării de sector”, restul la locuințele unor persoane fizice. Este vizat fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei Dan Tudorache

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție fac cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate corupției, presupus săvârşite în cursul anului 2020 și anterior. Joi au fost efectuate percheziții domiciliare în 38 de locații situate pe raza municipiului București și județul Ilfov, din care două sunt entități aflate în subordinea unor primării de sector, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Direcției de Operațiuni Speciale și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Surse judiciare spun că este vizat fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei Dan Tudorache, care de altfel a și reacționat deja pe Facebook: „Au apărut în mass media informații că am fost vizitat de organele de anchetă de la DNA, care au efectuat o percheziție domiciliară. Pentru a nu se face speculații cu substrat politic și pentru că nu am nimic de ascuns, doresc să vă aduc la cunoștință situația reală. Percheziția a fost efectuată în urma uneia dintre multele sesizări formulate de Clotilde Armand împotriva mea și anume achizția de tablete pentru elevii din Sectorul 1”.

Tudorache susține că, din punctul de vedere al actualului primar al Sectorului 1, achiziția de tablete pentru copii în contextul pandemiei „nu era necesară”.

„De altfel, Clotilde Armand a început prigoana totală împotriva tuturor angajaților primăriei care nu au . Revenind la percheziție, am pus la dispoziția organelor de anchetă tot ce mi s-a solicitat, însă nu s-a identificat nimic suspect. Nu sunt un om bogat, averea mea fiind familia și onoarea. Nu am fost , , sau subiect al vreunei alte acțiuni spectaculoase și nici nu mi s-a adus la cunoștință ca aș avea calitatea de sau în vreun dosar. Mai multe detalii nu știu în acest moment, însă vă voi ține la curent cu orice noutate. Mă voi prezenta la orice solicitare a autorităților, pentru că, așa cum am mai spus, nu am nimic de ascuns.Și, cel mai important, sunt liniștit și mândru în legătură cu activitatea desfășurată în mandatul meu de primar al Sectorului 1”, a scris fostul primar.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 11°C
IASI 9°C 6°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 9°C 13°C
CRAIOVA 7°C 9°C
BRASOV 8°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI