Percheziții în 69 de locații de pe litoral la suspecți de trafic de droguri

Percheziții
Percheziții
11 noiembrie 2020, 11:23

Procurorii DIICOT Constanța și polițiști au efectuat miercuri 69 de percheziţii domiciliare în orașele Constanța, Mangalia, Ovidiu și în localităţile Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla, Techirghiol și Agigea într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în trafic de droguri de risc, efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe psihoactive noi și spălare de bani.

Începând cu luna octombrie a anului 2017 și până în prezent, grupul infracțional organizat, constituit inițial de 9 persoane, la care ulterior au aderat alte 50 de persoane, a acționat pentru procurarea, prepararea, stocarea, distribuirea și punerea în vânzare a substanțelor noi cu proprietăți psihoactive, cunoscute sub denumirea de „etnobotanice”.

Gruparea infracţională a acționat în orașul Constanța, dar și în zona sudică a litoralului, respectiv localitățile Eforie, Techirghiol, Tuzla și municipiul Mangalia.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că membrii grupării au fi pus în vânzare 15,13 kg. de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pentru care au obținut suma de 1.292.355 de lei.

 

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite