Percheziții la membrii clanului „Butoane” din Giurgiu, suspectați de proxenetism, jocuri de noroc măsluite şi camătă
Terenuri, mașini de lux și mai multe imobile. O avere strânsă de membrii clanului Butoane. Sunt un clan organizat care a devenit tot mai puternic din 2012 în Giurgiu.
Șefii grupării, un bărbat și cei trei fii ai săi, au pus la cale acţiuni de camătă, șantaj și proxenetism.
Potrivit anchetatorilor, interlopii ar fi reușit să identifice persoane care nu puteau obține credite bancare și pe care le determinau să împrumute sume mari de bani de la ei. Totul, în schimbul unei garanții cu o valoare mult mai mare decât cea a împrumutului. Victimele ajungeau astfel să fie șantajate pentru recuperarea banilor, unele dintre ele fiind și agresate fizic. Coșmarul celor care se împrumutau de la clanul Butoane nu se termina nici după restituirea banilor. Folosindu-se de contractele încheiate pentru așa zisa garantare a împrumutului, li se cereau în continuare sume de bani.
Membrii clanului Butoane sunt suspectați și de proxenetism, spălare de bani, trafic de minori și organizarea ilegală a jocurilor de noroc. Pentru acestea din urmă, procurorii spun că suspecţii foloseau cărţi de joc marcate care erau rapid scanate cu telefonul mobil. Astfel, se ştiau cărţile care vor fi împărţite şi chiar cine poate câştiga jocul.
Clanul „Butoane” a ajuns în atenția poliției după ce, în 2011, membrii săi au fost implicați în moartea unui baschetbalist american, într-un club din Giurgiu.