Percheziții în Târgul Vitan, cel mai mare târg de mașini din Capitală. S-au dat amenzi în valoare de 30 de mii de lei.

Percheziții de amploare în cel mai mare târg de mașini din București. Niciun comerciant din Târgul Vitan nu a scăpat fără verificări atente. Așa s-au descoperit multe nereguli. Au fost deschise 20 de dosare penale și s-au dat amenzi în valoare de 30 de mii de lei. Polițiștii au găsit chiar și droguri ușoare la unul dintre comercianți.

23 Februarie 2020, 14:32 (actualizat 23 Februarie 2020, 19:32) |
Razie în Târgul Vitan
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Un șir impresionant de autospeciale, în care se aflau aproximativ 300 de polițiști, a pornit dis de dimineață pe străzile Capitalei cu destinația Vitan. Au ajuns exact când târgul își deschidea porțile și când primii clienți își făceau apariția printre tarabele cu mărfuri și mașinile scoase la vânzare.

Sutele de polițiști au verificat documentele a 3 500 de comercianți și au inspectat aproape 600 de autovehicule scoase la vânzare. În tot acest timp, comercianții și-au continuat nestingeriți activitatea.

Nici cumpărătorii nu au fost deranjați de prezența polițiștilor. Aceștia au confiscat marfă în valoare de peste 500 de mii de lei.

Un bărbat are acum dosar penal după ce polițiștii au descoperit asupra lui o cantitate mică de droguri ușoare. Consumase o parte din aceste substanțe chiar înainte să se urce la volanul mașinii pe care intenționa să o vândă.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 5°C
IASI 12°C 6°C
CLUJ 8°C 3°C
CONSTANTA 16°C 7°C
CRAIOVA 12°C 5°C
BRASOV 9°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI