Percheziții fără precedent în comuna bistrițeană Telciu. Anchetatorii vizează zeci de persoane bănuite de tăieri ilegale de copaci

Percheziții fără precedent în comuna bistrițeană Telciu
Percheziții fără precedent în comuna bistrițeană Telciu
3 noiembrie 2021, 16:09

Operațiunea, de o amploare fără precedent, a început la primele ore ale dimineții.

150 de polițiști au pornit spre comuna Telciu înainte să se lumineze. Au fost făcute 25 de percheziții la care au participat și comisarii Gărzii Forestiere Cluj.

Primele ilegalități au fost descoperite în mai, când Garda Forestieră a făcut primele controale, la sesizările localnicilor despre tăierile ilegale de copaci.

Suprafețele administrate de Ocolul Silvic Telciu sunt în majoritate păduri aflate în proprietatea Consiliului Local.

Până acum, s-au făcut controale doar pe 15% din suprafață.

Autoritățile locale recunosc că, deși comuna lor are cea mai mare întindere de pădure comunală din România, au avut probleme cu asigurarea lemnului de foc pentru populație.

Ocolul Silvic Comunal Telciu funcționează de 12 ani ca Regie Autonomă de Interes local și administrează pădurile comunei. Oferă și servicii de pază și are în gestiune trei fonduri de vânătoare pe care, la cerere, organizează vânători colective și individuale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite