Percheziții domiciliare în Constanța și în alte șase județe, într-un dosar de proxenetism

Poliția. Percheziții
Poliția. Percheziții
10 mai 2022, 08:35

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis TVR, „poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, desfăşoară activităţi într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de proxenetism.”

Activitățile beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța și al polițiștilor inspectoratelor de poliție județene amintite.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă