Pepinierele de la stat scot la vânzare peste 65.000 de brazi pentru Crăciun

6 decembrie 2018, 21:50

Moș Nicolae le-a adus în dar un brad pentru Crăciun copiilor de la Școala gimnazială nr. 9 din Brașov.

Elevii au primit cadoul chiar în timpul unei serbări dedicate Centenarului Marii Uniri.

Bradul are peste 2 metri și până acum a crescut într-o pepinieră a Regiei Pădurilor.

Ca să ajungă la 2-3 metri înălțime, un brăduț are nevoie de 10 ani. De săptămâna viitoare, brazii românești crescuți special pentru Crăciun vor ajunge la vânzare în piețele din Brașov.

Prețurile variază între 10 și 50 de lei, în funcție de înălțime și aspect.

Direcția Silvică Neamț a început de câțiva ani programul „Salvați bradul de Crăciun”.

Pădurarii îi încurajează pe cumpărători să aleagă brazi în ghiveci, pe care apoi să îi poată planta.

Anul acesta, peste 35 de mii de brazi din pepinierele de stat vor fi vânduți n ghivece sau cu rădăcinile protejate. Iar prețurile ajung până la 250 de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite