Pepeni trudiţi în câmp şi păziţi pe asfalt. Ploile şi intermediarii le-au stricat socotelile producătorilor de lubeniţe

30 iulie 2018, 10:08

De o lună şi patru zile, tanti Stela, din Dăbuleni, s-a mutat în Bucureşti. Doarme lângă lubeniţe, mănâncă la o masă improvizată şi se spală la toaleta pieţei. Preferă să-şi vândă singură marfa. Dacă ar da lubeniţele şi pepenii galbeni intermediarilor, ar obţine cel mult  50 de bani pe kilogram. Un preţ care nu acoperă nici măcar investiţia. Şi-ar dori ca statul să-i susţină mai mult pe producătorii autentici.

“Ţăranul ce are? Ce are? Că ia uite mâinile cum sunt, le vezi? De topor. Parcă aş lucra cu foc, nu? De ce să fim aşa?”, se întreabă femeia.

La Bucureşti, kilogramul de pepeni verzi se vinde cu doi lei. Sau 2.5 lei. Cei galbeni sunt până în trei lei kilogramul. Munca nu o mai cântăreşte nimeni.

Producătorii care nu au cu ce să-şi ducă marfa în pieţele marilor oraşe, o vând en-gros. Şi pierd. Cei din Dăbuleni, patria lubeniţelor, se gândesc serios să nu mai cultive de anul viitor.

Vara ploioasă şi intermediarii le-au stricat în acest an socotelile.

Producătorii spun că sezonul pepenilor s-ar putea încheia în acest an la sfârşitul lui august, cu două săptămâni mai devreme decât în alţi ani, din cauza vremii capricioase.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă