Pentru copiii mai mici de 3 ani nu se plătește "întreținerea". Legea asociațiilor de proprietari, modificată în Senat

Senatul a adoptat în plen propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, în sensul exceptării copiilor mai mici de 3 ani de la plata cheltuielilor repartizate într-un imobil după numărul de persoane.

12 Aprilie 2021, 19:36 (actualizat 12 Aprilie 2021, 19:40) |
Blocuri București / FOTO: Autor: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO, foto.agerpres.ro

Au fost înregistrate 134 voturi "pentru" şi un vot "împotrivă".

"Copiii până la împlinirea vârstei de 3 ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane", prevede proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului.

Iniţiatorul propunerii legislative, deputatul liberal Florin Roman, explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ că "plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult".

"Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii", susţine Roman.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa: Agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 17°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 14°C 13°C
CONSTANTA 14°C 15°C
CRAIOVA 15°C 18°C
BRASOV 12°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI