Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă: "Pensiile românilor se vor dubla. În 2020 vor urca la 386 de euro"

Darius Vâlcov, consilier al premierului Dăncilă, a susţinut, luni seară, la Antena 3, că nu va exista niciun pensionar care să nu aibă pensia dublă până la momentul la care coaliţia PSD-ALDE îşi va încheia aplicarea programului de guvernare.

17 Iulie 2018, 08:58 (actualizat 17 Iulie 2018, 09:54) |
Pensiile, dublate

De asemenea, Darius Vâlcov a susţinut că economia României a crescut cu 24 % de când PSD-ALDE a preluat guvernarea, el spunând că ţara noastră a depăşit Grecia, iar în acest an va depăşi Cehia şi Portugalia.

Darius Vâlcov a susţinut că nu va exista niciun pensionar care să nu aibă pensia dublă până la momentul în care coaliţia PSD-ALDE îşi va încheia aplicarea programului de guvernare.

”Acest program de guvernare nu este unul care trebuie îndeplinit 25-50%. Este doar minimul de la care plecăm. Am spus în program că pensia, de la 193 de euro cât era în decembrie 2016, cât era punctul de pensie, va urca la 386 de euro în 2020, aşa se va întâmpla, pentru că astăzi este 237 de euro”, a spus, la Antena 3, Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă şi coordonator al programului de guvernare al PSD.

"Cu alte cuvinte, în programul de guvernare spunem că din decembrie până în decembrie, în mandatul Guvernului PSD-ALDE nu va exista niciun pensionar care să nu aibă pensia dublă faţă de momentul de acum patru ani de zile sau acum doi ani de zile, pentru că au trecut doar doi ani”, a explicat Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă şi coordonator al programului de guvernare al PSD.

De asemenea, el a susţinut că economia României a crescut cu 24 % de când coliţia PSD-ALDE a preluat guvernarea.

”Am fost partener în realizarea programului de guvernare, alături de Liviu Dragnea. În construirea lui au fost foarte multe discuţii, am încercat să vedem care e viziunea politică. Noi vrem să urmăm modelul irlandez. Irlanda este ţara din Uniunea Europeană care are cea mai mică povară fiscală. Economia României a crescut cu 24%. Am depăşit Grecia, anul acesta vom depăşi Cehia şi Portugalia. În 2020 vom depăşi Finlanda şi vom ajunge pe locul 12, acum suntem pe locul 16. În 2016, veniturile românilor erau de 50 de miliarde de euro, noi vrem să ajungem la 75 de miliarde de euro. Acum suntem la 62 de miliarde. De când a venit coaliţia PSD-ALDE la guvernare au venit peste 12 miliarde de euro şi vor mai veni 13 miliarde”, a mai declarat Vâlcov la Antena 3.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 8°C
IASI 0°C 3°C
CLUJ 2°C 6°C
CONSTANTA 8°C 12°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 3°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI