Pelicanii creți nu găsesc destul stuf pentru cuiburi în Delta Dunării. Măsurile autorităților

Pelicanul creț una dintre cele mai frumoase păsări din România
Pelicanul creț una dintre cele mai frumoase păsări din România
31 ianuarie 2020, 12:01

Cei de la Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării spun că anul trecut au fost observate 160 de exemplare în zona Insulei Ceaplace.

Anul acesta, probabil datorită iernii mai ușoare, au sosit deja 180 de pelicani creți, iar pe insulă sunt în construcție peste 60 de cuiburi, în condițiile în care stuful disponibil natural pe insulă este insuficient pentru un număr mai mare de cuiburi.

Ecologiștii au dus pe insulă și au aranjat 600 de legături de stuf pentru a ajuta la extinderea zonei de cuibărit.

Pelicanul creț, una dintre cele mai frumoase păsări din România, este o specie considerată periclitată la nivel mondial. Pelicanii creți își fac cuiburile an de an pe insula Ceaplace, din Delta Dunării, o zonă strict protejată de pe lacul Sinoe.

Pentru protejarea pelicanului creț, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și Societatea Ornitologică Română au avut un proiect, în perioada 2005-2009, care a urmărit menținerea efectivelor și protecția populației de pelican creț din Delta Dunării.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite