Pelerinaj la Mecca în condiții speciale

29 iulie 2020, 12:03

Două treimi sunt musulmani din 160 de state, care erau deja prezenți în Arabia Saudită. Restul sunt saudiți din forțele de securitate sau personal medical. Toți parcurg ritualul tradițional în grupuri de câte 20 de oameni, pentru a limita expunerea și potențiala transmitere a coronavirusului.

Toată lumea poarta măști de protecție. Au fost selectați doar oameni între 20 și 50 de ani și fară boli sau simptome de COVID 19. Credincioșii musulmani, care au fost obligați să stea în carantină acasă sau în camere de hotel înaintea pelerinajului, au fost testați pentru coronavirus și poarta brățări care le monitorizează mișcările. Ei vor fi obligați să stea în carantină și după eveniment.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă