Pe urmele Holocaustului. Elevi din București și Chișinău vor învăța o astfel de lecție de istorie

9 aprilie 2018, 14:16

Copiii își vor purta pașii prin fostele lagăre de muncă și de exterminare de la Treblinka, Majdanek, Auschwitz și prin fostele cartiere și ghetouri evreiești ale Varșoviei și Cracoviei. Cândva, aici, milioane de evrei și-au pierdut viața.

Acum, aceste locuri, „împărății ale morții”, sunt muzee, iar în ele copiii au acces la o lecție de istorie cu mare încărcătură emoțională.

Traseul elevilor se va încheia cu „Marșul celor vii”, un eveniment care se va desfășura la Auschwitz și la care sunt așteptați peste 20.000 de oameni din întreaga lume. Traseul de trei kilometri, dintre Auschwitz și Birkenau, va fi parcurs pe jos, în liniște. Anul acesta marșul a ajuns la ediția cu nr 30. Copiii se vor întâlni aici cu supraviețuitori ai Holocaustului sau cu rude ale acestora.

La „Marșul Internațional al Vieții”, România a fost reprezentată prima dată de o delegație, în anul 2012.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite