A trecut o lună de la decretarea mobilizării parțiale în Rusia și efectele deja se fac simțite. Centrele de prestări servicii sunt unele dintre cele mai afectate, mai ales unde mâna de lucru, dar și clienții erau în general bărbații.
În frizerii s-au simțit din plin efectele mobilizării. O parte din clienți, dar și salariați din acest domeniu au fost chemați pe front, așa că acum puțini sunt cei care mai apelează la serviciile unui bărbier.
Kirill Kriukov, bărbier: "De când s-a decretat mobilizarea, am pierdut cam 30% dintre clienţi".
Deocamdată, autoritățile nu se grăbesc cu susținerea mediilor de afaceri afectate de lipsa de personal din cauza mobilizării. Accentul se pune acum pe stimularea și susținerea financiară a celor plecați pe front și a familiilor acestora.
Din punct de vedere statistic, din 4 bărbați eligibili pentru încorporare în Rusia, doar unul nu a avut încotro și a acceptat mobilizarea. Ceilalți 3 au preferat să plece din țară.
"Pe colegul meu, Paşa, l-au luat şi l-au trimis pe front. Evident că în situaţia actuală ne scad şi încasările. Pot să spun că a scăzut numărul de clienţi nu numai la noi, dar şi în alte sectoare de prestări servicii", povestește bărbierul Kirill Kriukov.
Guvernul rus a pregătit un proiect de lege prin care exponenții mediului de afaceri se vor bucura de un regim preferențial în caz de mobilizare. Ei nu vor fi sancționați în caz că nu își achită creditele sau chiriile la timp.
Liviu Iurea, corespondent TVR: "Chiar dacă Vladimir Putin a promis că mobilizarea se va încheia curând, mulți bărbați se tem că acest proces va fi unul permanent. Instituirea diferitelor grade de alertă în multe regiuni din Rusia și o posibilă restricționare a circulației arată că va fi nevoie de tot mai mulți soldați pe front".