Pe 20 decembrie 1989, Timișoara devenea primul oraș liber din România. Ce manifestări sunt programate pentru vineri

La 20 decembrie 1989, demonstranții din Timișoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (președinte), Ioan Chiș (vicepreședinte) și Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mișcarea de rezistență.

20 Decembrie 2019, 10:57 (actualizat 20 Decembrie 2019, 11:03) |
Timișoara, primul oraș liber de comunism
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Dimineața, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile orașului se îndreaptă spre Piața Operei.

În jurul orei 11, generalul Ştefan Guşă ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. În jurul orei 13, coloanele de manifestanți ajung în Piața Operei, iar militarii fraternizează cu ei.

La ora 14, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autoritățile centrale și locale nu-și mai exercită autoritatea asupra orașului. Astfel, Timișoara devine primul oraș liber al României.

În balconul Operei, i se înmânează primarului Timişoarei, Petre Moţ, revendicările protestatarilor: eliberarea arestaților, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor și a ideilor.

Mulțimea scandează: "Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă!", "Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!".

Sediul Comitetului județean al PCR este înconjurat de muncitori. În încercarea de a rezolva criza, liderii comuniști Emil Bobu și Constantin Dăscălescu se întâlnesc cu o delegație a manifestanților. Emisarii lui Ceaușescu, îngroziți de revendicările manifestanților -demisia lui Ceaulescu și a guvernului- se reîntorc în grabă la Bucureşti.

Manifestări  organizate la Timișoara la 30 de ani de la Revoluție

*la ora 10:30, in Piata Libertății- dezvelirea plăcii comemorative de bronz trimisă de Donald Trump. La eveniment va participa ambsadorul SUA în Romania, Adrian Zuckerman

*la ora 12 vor suna sirenele, simbol al eliberării Timișoarei de sub regimul comunist. În balconul de la Opera vor fi Ludovic Orban și primarul Nicolae Robu

*ora 14:30- Ludovic Orban depune coroane la Monumentul Eroilor

*ora 15:30- participa la Sedința Festivă de la Opera Națională Română

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 4°C
IASI 1°C 3°C
CLUJ 2°C 1°C
CONSTANTA 3°C 2°C
CRAIOVA 3°C 3°C
BRASOV -1°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI