Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Pe 18 iunie, un miliard de voci spun “Să combatem schimbările climatice acum!” la “Live Earth”

Peste o sută de artişti din toate colţurile lumii vor participa la concertul “Live Earth”, organizat cu scopul strângerii unui milliard de semnături care să mobilizeze liderii mondiali în adoptarea unui acord privind schimbările climatice.

18 Iunie 2015, 07:52 | Magda Manea |
Pharrell si Al Gore / FOTO: nu.nl
Pharrell si Al Gore
Mesaj Live Earth 2015

La opt ani de la inaugurarea evenimentului “Live Earth” menit să ajute la conștientizarea problemelor de mediu și a schimbărilor climatice de pe glob, co-fondatorii Al Gore și Kevin Wall l-au readus în atenţia publicului la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia.

Evenimentul se doreşte o avanpremieră a celei de a 21-a ediții a Conferinței Părților “COP 21” ce va avea loc la Paris, în decembrie, şi unde se vor discuta soluții de scădere a temperaturii globale de la 4-5 grade la două grade Celsius.

“Live Earth 2015-Road to Paris” se va desfăşura consecutiv în Asia, Africa, America, Antarctica, Europa şi Australia, timp de 24 de ore. Fiecare concert va dura între patru şi şase ore. Concertul din Antarctica va fi susţinut de o trupă de oameni de ştiinţă într-o stație de cercetare.

Două miliarde de oameni sunt aşteptaţi să urmărească evenimentul transmis de 200 de reţele de televiziune, radio şi online.

“Nu suntem interesaţi în primul rând de actul artistic, ci de ideea care îi aduce aici pe toţi” a spus cântăreţul Pharrell Williams, directorul artistic al evenimentului.

Numele artiştilor nu a fost dezvăluit, dar s-a spus că puterea muzicii este unică, deoarece nu are limite, iar atunci când combini muzica cu un mesaj puternic, schimbarea se poate produce.

Primul eveniment “Live Earth” a fost organizat pe 7 iulie 2007, la Washington DC, Rio de Janeiro, Sydney, Tokyo și Roma. Genesis, Metallica, Kanye West, Roger Waters, the Police, Beastie Boys, Foo Fighters și Madonna au fost printre cei 150 de artişti care au performat în cele 11 locaţii diferite. Peste 19 milioane de oameni au văzut evenimentul în Statele Unite, iar publicul online a fost de 8 milioane de persoane.

Fiecare artist care performează pe scena acestui mare eveniment, îşi ia un angajament de şapte puncte:

Să-mi conving ţara să se alăture unui tratat internațional care să prevadă reducerea încălzirii globale prin diminuarea poluării cu 90% în țările dezvoltate și cu mai mult de jumătate în toată lumea, la timp pentru ca următoarea generație să moștenească o planet sănătoasă;

Personal, să iau măsuri de reducere a poluării şi să iau în calcul "carbonul neutru";

Să lupt împotriva consumului de cărbune în orice condiţii, fără capacitatea de stocare a CO2;

Să lupt pentru eficienţa energetică acasă, la muncă, la şcoală şi în mijloacele de transport;

Să lupt pentru legi şi politici care să permită extinderea şi utilizarea surselor regenerabile de energie şi să reducă dependenţa de petrol şi cărbune;

Să plantez copaci şi împreună cu ceilalţi să ajut la păstrarea şi protejarea pădurilor;

Să cumpăr de la companiile care îmi împărtăşesc convingerile şi să-i sprijin pe cei implicaţi în rezolvarea crizei planetei şi construirea unei lumi durabile şi prospere.

Propunerea lui Moeeissey pentru Al Gore

Cântăreţul britanic Morrissey, fostul solist al trupei The Smiths, diagnosticat cu o formă de cancer, a scris o scrisoare politicienilor americani, dar şi activistului Al Gore, în numele PETA, prin care îi îndeamnă să ia în calcul alcătuirea unui meniu vegan pentru eveniment.

"Să servești carne și produse lactate, la un eveniment care combate schimbările climatice este ca şi cum ai vinde pistoale în cadrul unei razii la cei care deţin arme ilegale”.

"Dacă alegeți să serviţi carne la “Live Earth”, vă bateţi joc de însuși conceptul evenimentului, caz în care ar trebui să îl redenumiţi “Death Earth. We Contributed!” a scris Morrissey.

The Climate Reality Project

În 2006, Al Gore, laureat al Premiului Nobel și fost vicepreședinte al Americii, a vorbit lumii despre schimbările climatice, prin intermediul documentarului premiat la Oscar “An Inconvenient Truth” - acesta a fost doar începutul unei revoluții în doemniul climei. Un an mai târziu, a fondat “The Climate Reality Project”, un grup de oameni pasionaţi şi dornici să găsească răspunsuri la cea mai mare provocare a timpurilor noastre – încălzirea globală. Membrii acestui proiect, oameni de cultură, economişti, oameni de ştiinţă, scriitori, s-au angajat să construiască împreună un viitor mai bun şi participă la organizarea Live Earth.

2014 a fost cel mai cald an din istorie și există o mulțime de lucruri de făcut pentru a îndrepta cele mai grave efecte ale schimbării climatice.

Nu avem timp de pierdut! După ce în ultimii ani am înregistrat cele mai crescute temperturi, provocarea noastră nu a fost niciodată mai clară ca acum. Dar cu soluţii practice şi eficiente, cum ar fi eolienele şi panourile solare, care sunt tot mai accesibile, nu putem fi decât pe drumul cel bun.

E timpul să spunem "NU" schimbărilor climatice devastatoare și "DA" unui viitor sănătos și prosper susţinut de energii regenerabile!

Îndemnul Live Earth este: Înregistrați-vă și adăugați vocea voastră la miliardele de mesaje care vor ajunge la liderii lumii!

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 24°C 25°C
IASI 24°C 26°C
CLUJ 27°C 24°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 25°C 26°C
BRASOV 23°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 Aprilie 2019, 03:29
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 25-04-2019
Deschidere: 8370.14
Maxim: 8432.09
Mimim: 8367.27
Variatie: 0.55%
TLV
2.15
0.23%
BRD
13.66
0.44%
FP
0.97
0.83%
SNG
34.00
1.33%
SNP
0.38
0.13%
TGN
352.50
0.71%
M
29.70
3.81%
EL
10.85
1.86%
SNN
10.36
0.19%
TRP
0.25
1.64%
ARHIVĂ ȘTIRI