Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recunoscut că tatăl lui Paul Lambrino, Carol Mircea, a fost fiul regelui Carol al II-lea. Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, europarlamentar, a salutat această decizie pe Twitter.
ACTUALIZARE 19.15 Casa Regală declară că decizia ICCJ privind cererea de recunoaştere a hotărârii de la Lisabona asupra descendenţei lui Mircea Grigore Lambrino din Regele Carol al II-lea nu creează niciun drept dinastic şi nu stabileşte apartenenţa acestuia la Familia Regală, lucru valabil şi pentru descendenţii săi, informează Mediafax.
Biroul de presă al Regelui Mihai a transmis, marţi, un comunicat referitor la decizia pronunţată marţi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă, referitoare la cererea adresată Curţii de recunoaştere a hotărârii de la Lisabona asupra descendenţei lui Mircea Grigore Lambrino din Regele Carol al II-lea.
"Această decizie nu creează niciun drept dinastic şi nici nu stabileşte apartenenţa persoanei sus-numite, astăzi decedată, la Familia Regală. Aceasta este valabil şi pentru descendenţii săi, indiferent cine ar fi aceştia. În poziţia sa de Şef al Familiei Regale a României, Majestatea Sa Regele Mihai I este singurul care se poate pronunţa asupra chestiunilor dinastice", declară Casa Regală.
Paul Lambrino a fost recunoscut drept moștenitor al familiei Regale din România, printr-0 decizie a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie. ÎCCJ i-a recunoscut, de fapt, tatălui său, Carol Mircea, calitatea de fiu al regelui Carol al II-lea, informează Evenimentul Zilei.
Felicitări de la EBA
Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, europarlamentar, s-a grăbit să salute această decizie. Cea poreclită EBA a comentat, pe reţeaua socială virtuală Twitter: "Printul Paul a fost recunoscut legal membru al familiei regale. Felicitari!".
În fapt, ÎCCJ a respins apelul înaintat de Regele Mihai și a recunoscut sentința de la Lisabona, din 1955, potrivit căreia tatăl prințului Paul, Carol Mircea, este fiul regelui Carol al-II-lea. Instanța trebuia să se pronunțe în urmă cu o săptămână, însă a amânat decizia. Ultimul termen al procesului început în 1991 a avut loc acum două săptămâni.
Prințul Carol Mircea și Regele Mihai sunt frați vitregi, după tată.
Căsătoria dintre mama lui Carol Mircea, Ioana Valentina (Zizi) Lambrino și Carol al-II-lea, oficiată la Odessa, în 1918, a fost anulată un an mai târziu de Tribunalul Ilfov, pe motiv că ea nu era membră a niciunei case regale. Între timp Zizi Lambrino a născut un băiat.
Regele Carol al-II-lea se recăsătorea, în 1921, cu principesa Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei, relație din care s-a născut Regele Mihai.
Cine este Paul Lambrino
Paul Lambrino, autointitulat Prințul Paul, s-a născut pe 13 august 1948. În urma a două procese de paternitate în Portugalia și Franța, câștigate de tatăl său, numele legal recunoscut în Uniunea Europeană al lui Paul ar fi Paul Philippe, Prinț de Hohenzollern, Prinț al României.
Mama lui Paul este Helene Nagavitzine, prima soție a lui Mircea Grigore Carol. Paul susține că el este adevăratul succesor la tronul României, deși mariajul morganatic al lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino (mariaj ce a dus la nașterea tatălui său) a fost anulat de către Curtea Supremă a României în 1919, după care această hotărâre a fost contestată în tribunalele internaționale (din Portugalia și Franța), acolo unde Paul al României a câștigat recunoașterea faptului că tatăl său este fiul cel mare al lui Carol al II-lea
Ce spune Casa Regală
Biroul de presă al Regelui Mihai I a luat poziţie faţă de sentinţa pronunţată în 29 decembrie 2008, referitoare la cererea de recunoaştere a hotărârii de la Lisabona privind stabilirea filiaţiei lui Mircea Grigore Lambrino faţă de Regele Carol al II-lea. "Aceasta sentinţă are consecinţe exclusiv civile şi nu angajează drepturi dinastice sau apartenenţa la Familia Regală a României", a fost principala reacţie a Casei Regale, care a mai precizat că Regele Mihai I este singurul care se poate pronunţa în chestiuni dinastice.