Paul Celan, un poet al traumei. Puțin cunoscut în România, scriitorul este inclus în programa școlară în Germania

Limbă a mamei, dar și limbă a asasinilor, germana în care scrie Paul Celan e pentru el un spațiu complicat. În 46 îi scrie unui critic elvețian „Aș vrea să știți cât de greu îmi este ca evreu să scriu poezii în limba germană. Dacă poeziile mele vor apărea atunci vor ajunge și în Germania și, dați-mi voie să spun ceva îngrozitor – mâna ce va deschide cartea mea a strâns-o poate pe a aceluia care a fost ucigașul mamei mele…”.

Părinții lui Celan fuseseră deportați de armata română la ordinul mareșalului Antonescu în lagărul de la Mihailovka din Ucraina. Tatăl a murit acolo de tifos, mama, împușcată.

Celan a scris și-n românește în scurtul timp petrecut la București, între 1945 și 1947, înainte să se refugieze în Franța. Atunci și-a luat pseudonimul provenit din anagramarea numelui său de familie, Antchel. Tot atunci i-a apărut în traducere românească poemul Tangoul Morții, despre lagărele de exterminare germane.

Cum sună poezia lui Celan? Criticii au spus că e dialogică, activă, ușor de recunoscut după adresarea către un celălat tu.

Celan a fost acuzat nefondat de plagiat, de văduva poetului Yvan Goll, după moartea acestuia. Cei doi colaboraseră, Celan îl tradusese în franceză pe Goll. Acuzația și campania defăimătoare la adresa lui l-au devastat, chiar dacă a fost reabilitat o dată cu obținerea premiului Georg Buchner, una dintre cele mai înalte distincții ale Germaniei. A fost atât de marcat, încât la 50 de ani, Celan s-a sinucis, aruncându-se în Sena.