Paturi suplimentare de la spitalul Colțea, operaționalizate de urgență, după intervenția lui Raed Arafat. Șef secţie ATI: Oamenii la mine sunt claie peste grămadă. Cam de o săptămână suntem asaltaţi de pacienţi

În timp ce o avalanșă de pacienţi cu COVID aşteaptă disperaţi la urgenţe, 24 de paturi au stat nefolosite la spitalul Colţea din Capitală, dintre care 16 cu oxigen. Nu erau încă îndeplinite toate condiţiile din normele legale, aşa că medicii au făcut apel la șeful DSU să-i ajute. Raed Arafat a dat ordin să fie operaţionalizate imediat. În situaţii de dezastru, acceptăm şi anumite devieri pentru a salva vieţi, a explicat doctorul Arafat.

16 Octombrie 2021, 18:56 (actualizat 16 Octombrie 2021, 18:56) |
Paturile de la Colțea, operaționalizate de urgență
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Opt pacienţi cu COVID care nu mai pot respira și care aşteptau un pat la Urgenţe ajung la Colţea chiar de sâmbătă seară.

Acolo, 16 paturi cu sursă de oxigen erau libere și încă 8 pentru cei cu forme mai puţin severe de boală.

Locurile, care stăteau nefolosite de două săptămâni, au fost operaţionalizate prin ordinul comandantului acţiunii, Raed Arafat. Disperaţi, medicii de la ATI de la Colţea i-au cerut să intervină.

Dr. Letiția Coriu, şef secţie ATI, Spitalul Colţea: "Oamenii la mine sunt claie peste grămadă, unul lângă altul paturile. Cam de o săptămână suntem asaltaţi de pacienţi care vin şi cu salvarea, şi cu maşinile personale, cu desaturări, cu insuficienţe respiratorii severe şi am pus paturi suplimentare foarte multe. Ne-am extins cumva şi în zona roşie de medicală cu aparate de ventilaţie non-invazivă. Pacienţii sunt grav".

Spitalul a cerut extinderea zonei roşii pentru COVID, dar, conform normelor epidemiologice, trebuiesc îndeplinite mai multe condiţii pentru a obține avizul de la DSP. De două săptămâni, 24 de paturi au fost puse în conservare.

Paul Iordache, manager spitalul Colţea: "Carantinarea celor 24 de paturi a fost o măsură pe care am luat-o noi pentru a putea operaţionaliza paturile pe care le-am asumat în planul de rezilienţă foarte repede. Cei de la DSP au venit în multiple rânduri. Sunt modificări punctuale pe care trebuie să le facem în circuitele noastre epidemiologice, modificări pe care le-a soluţionat în mare parte".

Între timp, managerul a primit ordin de la șeful DSU, Raed Arafat, să finalizeze urgent documentația necesară, iar Direcția de Sănătate Publică trebuie să ia mãsuri ca să elibereze urgent autorizația pentru noile structuri COVID.

Diana Brâncuș, jurnalist senior TVR: "Înainte ca Raed Arafat să semneze ordinul, şefa DSP Bucureşti, Oana Nicolescu, ne-a spus că încă nu a eliberat avizul pentru Colţea din cauza unor neconformităţi epidemiologice. Mai erau probleme cu circuitele care previn infectarea celor fără COVID, dar şi unele documente erau neconforme. Aşa că DSP le-a transmis în scris celor de la spital ce trebuie să mai facă. Managerul de la Colţea spune că între timp au găsit soluţii".

Raed Arafat, secretar de stat în MAI, şeful DSU: "Trebuie să înţeleagă foarte bine toată lumea, inclusiv DSP-ul, în situaţiile de dezastru ne adaptăm şi acceptăm anumite devieri, altfel, dacă vrem totul să funcţioneze ca în situaţia de normalitate, înseamnă că noi nu ştim în ce situaţie ne aflăm. Bolnavul este mult mai sigur într-o secţie de ATI decât să stea la UPU ventilat".

Prin ordinul lui Raed Arafat, trebuie operaționalizate imediat încă 7 paturi de ATI la spitalul Colentina. Din cauza numărului mare de cazuri grave, toate se ocupă imediat.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 6°C
IASI 9°C 4°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 16°C 7°C
CRAIOVA 9°C 4°C
BRASOV 10°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI