Patru zile pe lună de telemuncă pentru părinţii cu copii de până în 8 ani. Alina Gorghiu, președintele Senatului, la TVR Info: Inițiativa a fost adoptată cu unanimitate de voturi

30 mai 2023, 21:24

Alina Gorghiu, președintele Senatului: Astăzi, în Senat, o inițiativă liberală a fost adoptată cu unanimitate de voturi. Este vorba despre program felxibil pentru părinții cu copii până în vârsta de 8 ani de zile. Sunt convinsă că mulți ne urmăresc și au acești copii. Este transpunerea unei măsuri de la nivel european care vizează identificarea acelui echilibru între viața profesională și viața privată. Eu am copii până în 8 ani. Doi băieți. Și îmi doresc ca toți cei care sunt în această situație să aibă posibilitatea, reglementată deja la nivel european, ca patru zile pe lună să poată să lucreze de la distanță, de la domiciliu, telemuncă. Fie patru zile consecutive, fie o zi pe săptămână, rămâne la latitudinea angajatului cu obligația angajatorului să-i pună la dispoziție această muncă de la domiciliu. A trecut de Senat astăzi. Am rugămintea de la toți colegii din Cameră să lucreze în procedură de urgență această inițiativă, să devină lege, sper eu până la sfârșitul sesiunii. Îmi doresc tare mult. Dacă nu, din toamnă.

Soluţii legislative asemănătoare se aplică deja în țări precum Suedia, Austria, Germania, Spania, Finlanda, Olanda, Norvegia, Belgia.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Paul de România nu va fi extrădat din Franţa. Decizie definitivă la Paris

Munca de acasă aduce kilograme în plus