Patru programe operaționale în valoare de 4,7 miliarde de euro au fost trimise Comisiei Europene pentru aprobare

Patru din cele opt Programe Operaţionale Regionale (POR) prin care vor fi atraşi banii în perioada 2021-2027 au fost trimise oficial Comisiei Europene, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

27 Mai 2022, 10:36 (actualizat 27 Mai 2022, 10:52) Știrile TVR |
Bani europeni / FOTO: Autor: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO, foto.agerpres.ro

Conform sursei citate, descentralizarea permite simplificarea procedurilor, transparentizarea şi scurtarea timpilor, astfel încât generarea de politici publice regionale să ducă la investirea eficientă a fondurilor europene în funcţie de specificul local.

Guvernul României a avizat în şedinţa de joi, 26 mai, cel de-al patrulea Program Operaţional Regional (POR) pentru exerciţiul financiar 2021-2027, aferent regiunii Nord-Vest.

Astfel, în interval de o săptămână, au fost transmise oficial Comisiei Europene spre verificare şi aprobare Programele Operaţionale Vest, Sud-Vest Oltenia, Sud Muntenia şi Nord-Vest ce vor fi implementate de Agenţiile pentru Dezvoltare Regională, ca urmare a faptului că începând cu perioada de programare 2021-2027 acestea îndeplinesc funcţia de Autorităţi de Management pentru Programele Operaţionale Regionale.

"Este un moment mult aşteptat pentru debirocratizare şi pentru dezvoltarea echilibrată în care toate regiunile, prin negocieri purtate direct cu Comisia Europeană în funcţie de specificul şi necesităţile locale, devin competitive la nivel european", a explicat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

La rândul său, Sorin Maxim, preşedintele Asociaţiei Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG), mizează pe digitalizarea şi simplificarea proceselor, transparentizare şi apropierea faţă de beneficiari pentru o creştere a eficienţei investiţiilor din fonduri europene.

"Felicităm Guvernul pentru viziunea sa şi pentru acest proces ce va permite o dezvoltare armonioasă a regiunilor. Credem că ne aflăm în faţa unui moment istoric pentru România, în primul rând datorită faptului că este pentru prima oară când putem genera politici publice la nivel regional. În România, marile disparităţi sunt în interiorul regiunilor (în unele cazuri, ele sunt chiar de două ori mai mari de la un judeţ la altul), faţă de diferenţele între regiuni, care nu depăşesc procentul de 40%. De aceea, credem că o abordare personalizată pentru fiecare regiune va putea rezolva o mare parte dintre aceste probleme. Scurtarea timpilor de reacţie va facilita absorbţia şi putem vorbi despre investirea, nu cheltuirea banilor europeni", a precizat Sorin Maxim.

În comunicat se menţionează specificul fiecărui Program Operaţional Regional transmis Comisiei până în prezent.

Astfel, POR Vest, în valoare de 1,1 miliarde euro, a fost avizat la 18 mai de către Guvernul României şi are printre obiective: dezvoltarea ecosistemului regional de cercetare, dezvoltare şi inovare (CDI), digitalizarea IMM-urilor şi a autorităţilor publice locale şi susţinerea dezvoltării, competitivităţii şi productivităţii IMM-urilor, în special în domeniile de specializare inteligentă. Acest program cuprinde judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.

Totodată, POR Sud-Vest Oltenia, în valoare de aproximativ 1,2 miliarde de euro, a primit miercuri, 25 mai, avizul din partea Guvernului şi are printre obiective: dezvoltarea infrastructurii rutiere, sociale, de sănătate şi de patrimoniu cultural, precum şi investiţii în mobilitatea urbană sau infrastructura de învăţământ. Acest program cuprinde judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.

POR Sud-Muntenia, în valoare de aproximativ 1,3 miliarde de euro, a primit miercuri, 25 mai, avizul din partea Guvernului şi are printre obiective: susţinerea capacităţii de inovare şi digitalizare a administraţiei locale şi a economiei regionale, dezvoltarea durabilă a infrastructurii şi serviciilor şi valorificarea potenţialului cultural şi turistic al regiunii. Acest program cuprinde judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman.

POR Nord Vest, în valoare de 1,1 miliarde de euro, a primit joi, 26 mai, avizul din partea Guvernului şi are printre obiective: dezvoltarea în ceea ce priveşte creşterea inteligentă şi sustenabilă a economiei, valorificând diversitatea locală şi stimulând inovarea în vederea diminuării disparităţilor şi creşterii standardului de viaţă. Acest program cuprinde judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj.

De asemenea, POR Bucureşti-Ilfov, POR Sud-Est, POR Centru şi POR Nord-Est urmează să fie în scurt timp trimise Guvernului spre avizare. Toate investiţiile ce urmează să fie susţinute prin POR 2021-2027 vor combina principiile sustenabilităţii, accesibilităţii şi incluziunii sociale şi teritoriale, pentru a oferi cetăţenilor accesul la servicii publice eficiente şi o calitate ridicată a vieţii.

Conform studiilor efectuate de Asociaţia Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG), marile disparităţi sunt în interiorul regiunilor (în unele cazuri, ele sunt chiar de două ori mai mari de la un judeţ la altul), faţă de diferenţele între regiuni, care nu depăşesc procentul de 40%. De aceea, o abordare personalizată pentru fiecare regiune va putea rezolva o mare parte dintre aceste probleme.

Totodată, Ministerul Investiţiilor informează că vor fi alocate peste 30 de miliarde de euro prin cele 16 Programe Operaţionale aferente 2021-2027.

La mijlocul lunii aprilie, România a transmis Comisiei Europene varianta finală a Acordului de Parteneriat pentru perioada de programare 2021-2027, al treilea exerciţiu financiar prin care statul român va beneficia de fonduri europene, cele şaisprezece Programe Operaţionale prin care României îi vor fi alocate fonduri europene de peste 30 de miliarde de euro fiind deja în curs de transmitere în variantele finale negociate.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 24°C
IASI 22°C 21°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 21°C 21°C
CRAIOVA 20°C 22°C
BRASOV 18°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI