Dosar penal pentru patru polițiști din Brașov cercetați pentru fapte de corupție. Printre aceștia, și un agent șef din Râşnov, premiat pentru integritate și servicii aduse comunității. Procurorii au stabilit însă că agentul lua mită în schimbul unor permise de liberă trecere pentru camioane de mare tonaje care tranzitau Poiana Brașov. Ceilalți trei polițiști, ar fi ajutat contracost mai multe persoane să obțină permise de conducere.
Anchetatorii au stabilit că polițiștii cercetați pentru corupție ar fi lucrat în colaborare cu patroni sau manageri ai unor societăți comerciale care intermediau obținerea permiselor auto. În schimbul unei mite de 5000 de lei, agenții îi ajutau pe cei interesați să treacă proba practică la examenul de conducere auto. Probele au ieșit la iveală după ce procurorii au organizat mai multe percheziții în Brașov.
Printre cei cercetați este și agentul-şef Cornel Sandu poreclit "Lupul de la Rutieră". Potrivit procurorilor, acesta ar fi intervenit pe lângă colegi pentru a nu-i amenda pe unii șoferi care încălcau codul rutier. Dar este bănuit și că ar fi oferit ilegal permise de Liberă Trecere în Poiana Brașov pentru mașini care depășeau limita maximă de tonaj. Pentru astfel de servicii, ar fi primit acces gratuit la serviciile SPA ale unui hotel sau sponsorizări pentru echipa de fotbal la care juca fiul său, susțin anchetatorii. Anul trecut, agentul șef a primit premiul PRO URBE pentru întreaga activitate de 27 de ani în slujba poliției, iar în 2021, ministrul Afacerilor Interne i-a oferit Diploma de Integritate pentru că polițistul a refuzat în repetate rânduri să se lase mituit de șoferi.
Pe brașoveni, vestea i-a surprins, mai ales că agentul era cunoscut ca un profesionist.
Alți trei agenți sunt suspectați că ar fi facilitat obținerea unor permise auto contra unor sume de bani. În total, șapte persoane au fost reţinute de procurori pentru infracţiuni de corupţie. Printre acestea, și trei șoferi.
După audieri, judecătorii au decis arestarea pentru 30 de zile a trei polițiști, printre care și agentul premiat. Un coleg al acestuia a scăpat de arest pentru că a colaborat cu anchetatorii.