Patru morţi după ce o maşină a intrat în participanţii la o petrecere de nuntă în Spania

Spania polițiști
Spania polițiști
6 noiembrie 2022, 15:19

Incidentul a avut loc în faţa unui restaurant în Torrejón de Ardoz, la 25 de kilometri nord-est de capitala Spaniei, unde se defăşura petrecerea de nuntă a unei familii de romi, a informat postul de televiziune RTV, citând surse din cadrul poliţiei.

Un vehicul „a lovit deliberat” oamenii, iar „ocupanţii maşinii au fugit”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei.

„Când am ajuns la faţa locului, am găsit patru persoane decedate cu fracturi multiple”, a declarat pentru presă Carlos Polo, şeful serviciilor de urgenţă din Madrid.

„Patru persoane rănite grav, care prezentau traumatisme craniene şi fracturi la ambele membre, au primit îngrijiri medicale”, a mai spus Carlos Polo, adăugând că persoanele rănite au fost transferate la spitale din regiune.

Vehiculul suspect a fost oprit de poliţişti într-o localitate la sud de Madrid, iar „cei trei ocupanţi ai maşinii au fost arestaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Potrivit presei spaniole, ar fi vorba despre un tată şi cei doi fii ai săi.

Anchetatorii caută o a patra persoană care ar fi putut fi implicată în acest incident violent.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Kogălniceanu devine cea mai mare bază NATO din Europa

Spania dă energie electrică aproape gratuit cetățenilor