Patru dintre favoritele la podiumul Ligii Florilor joacă în direct la TVR 1 şi TVR 2

Patru dintre favoritele la podiumul Ligii Florilor joacă în direct la TVR 1 şi TVR 2
Patru dintre favoritele la podiumul Ligii Florilor joacă în direct la TVR 1 şi TVR 2
12 ianuarie 2021, 14:39

Primul meci din runda a 7-a a Ligii Florilor, programat la TVR 2 miercuri, pe 13 ianuarie, de la ora 16.00, aduce faţă în faţă două mari rivale: Gloria Buzău şi SCM Râmnicu Vâlcea, formaţii aflate la egalitate de puncte şi clasate pe locurile 4, respectiv 6.

„Vâlcencele au moralul afectat, după înfrângerea drastică din Liga Campionilor, în faţa campioanei Europei – Gyor, scor final 28-37. Pierderea jucătoarei cu cele mai multe goluri marcate ale echipei din campionatul intern, daneza Ann Grette Norgaard, care şi-a reziliat contractul cu SCM, lasă un gol mare pe flancul stâng al ofensivei oltencelor. De partea opusă, buzoiencele speră să dea lovitura în faţa ultimei campioane a României, bazându-se pe primele două marcatoare ale sezonului trecut în competiţia internă: Ada Moldovan şi Ana Maria Iuganu”, subliniază jurnalistul TVR Dragoş Cojocaru, cel care va comenta partidele alături de Dragoş Bocanaciu.

Derby-ul etapei este însă miercuri, în direct la TVR 1 începând cu ora 18.30, şi opune singurele echipe neînvinse din Liga Florilor Mol: CSM Bucureşti şi Minaur Baia Mare.

În prezent, echipa maramureşeană se află la două puncte în spatele tigroaicelor în clasament.

Trupa din nordul României a acumulat 5 victorii şi o remiză, faţă de 6 succese adjudecate de echipa din Capitală. „Este, poate, prima finală a campionatului, dar, din păcate, din loturile celor două formaţii vor lipsi jucătoare importante. La CSM sunt accidentate: Alexandrina Barbosa, Dragana Cvijic şi Bianca Bazaliu, iar la adversare – Helena Rysankova, Mikaela Massing şi Angela Cioca.

Va fi un meci foarte spectaculos, între două formaţii care ne reprezintă şi la nivel european. „Duelul dintre cei doi tehnicieni, Adi Vasile şi Costică Buceschi, va da, cu siguranţă, sare şi piper unui meci care se anunţă pe viaţă şi pe moarte”, mai spune jurnalistul Ştirilor Sportive TVR.

Cele două partide de handbal din Liga Florilor Mol pot fi vizionate la TVR miercuri, 13 ianuarie, după următorul program:

Gloria Buzău – SCM Râmnicu Vâlcea, ora 16.00, TVR 2

CSM Bucureşti – Minaur Baia Mare, ora 18.30, TVR 1

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite