Patru copii s-au electrocutat în timp ce se fotografiau pe un vagon de marfă. Unul este în stare gravă

23 aprilie 2017, 17:08

Cei patru copii, de 14 şi 15 ani, s-au urcat pe un vagon de marfă, în halta Triaj din Craiova.

La un moment dat, s-a format un arc electric și au fost aruncaţi la pământ.

Echipajele SMURD au reuşit să-i stabilizeze şi i-au transportat la spital.

După investigaţii, trei au fost externaţi. Însă al patrulea este în stare mai gravă şi a fost adus la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Salvarea celor patru a fost extrem de dificilă. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă spun că au întrerupt mai întâi alimentarea cu energie electrică în zonă.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă.

Nu este prima dată când, din dorinţa de a-şi face poze reuşite, copiii îşi pun vieţile în pericol.

Luna trecută, o adolescentă de 14 ani a căzut în gol de pe acoperişul unui bloc din Sibiu, în timp ce se fotografia. Copila nu a supravieţuit.

Tot luna trecută, un băiat de 16 ani s-a electrocutat pe podul de cale ferată din apropierea Gării Băneasa din Bucureşti, unde se urcase pentru un selfie. Şi el a murit.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite