Patricia Țig a câștigat primul turneu WTA din carieră după ce a învins-o în finala de la Istanbul pe Eugenie Bouchard. Românca urcă pe cel mai bun loc al carierei

13 septembrie 2020, 19:36

Patricia Țig a început mai slab meciul, fiind condusă cu 3-0 în setul inaugural, câștigat de jucătoarea canadiană cu 6-2.

(w500) Patricia È

Românca și-a crescut nivelul de joc în setul secund, pe care l-a început cu break și în care Bouchard a reușit să câștige un singur ghem.

(w500) Patricia È

Setul decisiv a avut o desfășurare dramatică. Patricia Ţig a condus cu 3-0 şi, după ce a ratat două mingi de 5-1, a ratat trei mingi de meci la 5-4 și a fost egalată la 5.  La 6-5,  sportiva noastră a mai ratat trei mingi de meci, pe serviciul adversarei.

Bouchard a reușit să trimită setul în tiebreak, unde Ţig s-a impus cu 7-4 și a câștigat primul titlu WTA al carierei.

(w500) Patricia È

Jucătoarea noastră a trecut sâmbătă, în semifinale, de cehoaica Tereza Martincova (25 ani, 136 WTA), venită din calificări, scor 6-3, 6-3.

Eugenie Bouchard, fost număr 5 mondial și finalistă la Wimbledon în 2014, a dispus în semifinale de Paula Badosa Gibert din Spania, scor 6-3, 6-2.

(w500) Eugenie Bo

După acest parcurs, Țig urcă pe cel mai bun loc al carierei, locul 58 WTA și devine a doua jucătoare de tenis a României, după Simona Halep, locul 2 mondial.

Pentru câștigarea titlului, Ţig a primit un cec de 25.000 de dolari şi 280 de puncte WTA, în timp ce Bouchard a primit 14.000 de dolari şi 198 de puncte WTA.

A fost a treia finală WTA jucată în carieră de Patricia Țig, după cele pierdute la Baku (2015) şi Bucureşti (2019). Jucătoarea avea  în palmares doar un titlu WTA 125K, în 2019, la Karlsruhe.

La festivitatea de premiere, la care a fost prezentă și fiica sa, Patricia i-a mulțumit pentru sprijin soțului și antrenorului ei, fostul jucător de tenis Răzvan Sabău.

Pentru Patricia Țig este cel mai bun moment al carierei de până acum. La US Open ea a reușit  cel mai bun rezultat la un turneu de Grand Slamturul doi la US Open, fiind învinsă de croata Donna Vekic (24 de ani, 24 WTA), cap de serie numărul 18.

În vara lui 2019, Ţig a făcut un salt spectaculos de 9.735 de poziții în clasamentul WTA, urcând pe locul 264, după ce a jucat finala turneului de la București, pierdută în fața Elenei Rybakina. Românca intrase fără clasament la Bucharest Open.

Site-ul WTA a numit la acel moment ascensiunea Patricia Ţig  „povestea Cenușăresei” și scria că românca nu a jucat în circuitul WTA în ultimele 18 luni, după o serie de accidentări și după ce a dat naștere unei fetițe.

(w500) Patricia È

(w500) Patricia È

(w500) Antenorul

(w500) Patricia È

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite