Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a fost decorat de președintele Klaus Iohannis, la împlinirea a 70 de ani

Patriarhul Daniel decorat de președintele Klaus Iohannis
Patriarhul Daniel decorat de președintele Klaus Iohannis
22 iulie 2021, 08:39

Klaus Iohannis, președintele României: Vreau să vă felicit pentru exemplul de echilibru și înțelepciune pe care îl oferiți în domeniul extrem de sensibil al relației dintre Culte, precum și dintre acestea și autoritățile Statului, și să vă urez ca și pe viitor Biserica Ortodoxă Română să se manifeste în apărarea și promovarea acestui model de relații! În același timp, înalta decorație care vă este conferită astăzi vine să recunoască meritul Bisericii Ortodoxe Române în procesul istoric de formare a conștiinței naționale, prin acțiunea și jertfa celor care au păstorit deopotrivă limba, dar și credința poporului român: Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul, Simion Ștefan, Andrei Șaguna (…) Îmi doresc ca parteneriatul dintre Culte și instituțiile Statului, dintre Biserica Ortodoxă Română și autoritățile publice să continue și să se dezvolte pe fundamentul aspirațiilor și al valorilor pe care le împărtășim: libertatea religioasă, dialogul, cooperarea, solidaritatea, caritatea, respectul pentru diversitatea tradițiilor și prețuirea reciprocă, pentru o civilizație a păcii. Aceste valori au creat și consolidat România modernă.

Patriarhul Daniel: Avem cea mai mare diasporă română din istoria poporului român, care este o şansă, dar şi o provocare şi de aceea am făcut eforturi împreună cu autorităţile de stat ca să ţinem în comuniune românească pe aceşti fii şi fiice ale patriei noastre care din varii motive lucrează sau studiază în afara hotarelor ţării noastre (…) Noi considerăm că libertatea pe care o avem la nivelul manifestării credinţei noastre religioase este o libertate pentru cooperare, pentru coresponsabilitate, pentru armonie şi pace între toţi cetăţenii României şi între românii de pretutindeni.

Preafericitul Părinte Daniel aniversează astăzi 70 de ani.

Cu această ocazie, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale a fost săvârșită o slujbă de Te Deum. Și tot astăzi, au fost lansate un volum și un film aniversar.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel (Ciobotea), s-a născut la 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş. La Sfântul Botez a primit numele Dan-Ilie.

Este absolvent al Institutului Teologic Universitar Ortodox din Sibiu (1970-1974). În perioada 1974-1976, urmează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae; îşi continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau (Germania).

În perioada 1980-1988, este lector la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia).

Intră în viaţa monahală la 6 august 1987, la Mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ, cu numele Daniel. La 14 august 1987 este hirotonit ierodiacon, iar la 15 august 1987, ieromonah.

În 1988, este hirotesit protosinghel şi numit consilier patriarhal, director al Sectorului Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic; în 1988, devine conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti.

La 12 februarie 1990, Daniel Ciobotea este ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul de Lugojanul, iar în 4 martie 1990 este hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană.

La 7 iunie 1990, este ales arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, întronizat la 1 iulie 1990.

Este ales în demnitatea de arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la 12 septembrie 2007. La 30 septembrie 2007, este întronizat Patriarh în Catedrala patriarhală din Bucureşti.

Printre alte distincţii, titluri şi premii, a fost distins de către Preşedintele Românei cu Ordinul Serviciul Credincios în rang de Mare Cruce (2000) şi Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce (2007).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite