Patriarhia Română cere autorităților să permită, în mod excepțional, Pelerinajul de Sf. Andrei

Continuă controversele legate de pelerinajul de la Peştera Sfântului Andrei. Arhiepiscopia Tomisului şi Patriarhia Română cer o excepție de la regulă, în timp ce autoritățile atrag atenţia că municipiul Constanța, precum şi alte localități din judeţ, sunt în carantină. Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie a oficiat miercuri o slujbă în Constanța, în interior, deși acest lucru nu este permis. Nu au lipsit acuzaţiile la adresa oamenilor legii care au verificat respectarea restricţiilor.

26 Noiembrie 2020, 15:45 (actualizat 26 Noiembrie 2020, 20:31) |
Patriarhia cere pelerinaj, chiar dacă este carantină
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Patriarhia Română cere autorităților ca, în mod excepțional, să permită, pe 30 noiembrie, pelerinajul la Peştera Sfântului Apostol Andrei, din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, cu respectarea tuturor regulilor sanitare.

Reprezentanții Patriarhiei Române spun că este necesar un dialog permanent între autorităţile de stat şi locale competente şi autorităţile religioase, mai ales în situaţia unor zone carantinate sau având o rată ridicată de infectare cu noul coronavirus, dialog la care a îndemnat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Patriarhia face apel la autorități ca în 30 noiembrie să permită pelerinajul la Peștera Sfântului Apostol Andrei, din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, spunând că în comună este un număr mic de locuitori (1.992 de oameni) și manifestația se poate organiza, „având în vedere caracterul excepţional al acestei sărbători pentru poporul român”.

„Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este singurul sfânt din Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a cărui pomenire este declarată sărbătoare naţională bisericească de către Sfântul Sinod, prin hotărârea nr. 4972 adoptată în şedinţa din data de 14-15 noiembrie 2001.De asemenea, începând cu anul 2012, în Codul muncii, ziua de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este inclusă între sărbătorile legale în care nu se lucrează. Ţinând cont de recunoaşterea de către Statul Român a rolului excepţional avut de către Sfântul Apostol Andrei în viaţa poporului român, este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la Peştera Sfântului Apostol Andrei”, spun reprezentanții Patriarhiei Române.

Reprezentanții Bisericii spun că vor fi respectate toate normele sanitare și de distanțare socială impuse.

Arhiepiscopia Tomisului ceruse la Tribunalul Constanţa anularea unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin care se interzicea ca la pelerinaje să participe alte persoane în afara celor care au domiciliul în localitatea unde se desfășoară. Solicitarea a fost, însă, respinsă.

ÎPS Teodosie i-a scris premierului că nu va îngădui ca dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Andrei să fie călcat în picioare: „Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa?”. ÎPS Teodosie a amintit și de revoluția din 1989: „Nu subestimați dorința oamenilor de a striga în stradă”.

La rândul său, premierul Ludovic Orban i-a transmis ierahului că sfatul său este ca ÎPS Teodosie să îndemne credincioșii la respectarea regulilor.

În 30 noiembrie este Praznicul Sfântului Apostol Andrei şi se organiza pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sfântul Apostol Andrei.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C -1°C
IASI -7°C -4°C
CLUJ -7°C -4°C
CONSTANTA 0°C -1°C
CRAIOVA -1°C 1°C
BRASOV -6°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI