Patinoarul „Flamaropol” din Capitală, un vis lăsat în paragină. Şantierul se degradează de la o zi la alta

23 februarie 2022, 09:09

Năpadit de vegetație și cu elemente din structura ruginite sau degradate. Așa arată acum șantierul Patinoarului Mihai Flamaropol din București.

Construcția a început pe 9 ianuarie 2017 și ar fi trebuit să fie gata în vara anului 2019. Numai că la dată respectivă, patinoarul era realizat în proporție de doar 26 %.

Asta pentru că, între timp, contractul de execuție a fost reziliat, iar în prezent există pe rolul instanțelor un litigiu. Într-un răspuns pentru Știrile TVR, Primăria Generală spune că pentru lucrările efectuate s-au plătit 27,5 milioane de lei, aproximativ 22 % din valoarea contractului de aproximativ 124 milioane de lei.

Primăria susține că elementele din structura patinoarului sunt în conservare, însă specialiștii în construcții nu sunt de aceeași părere.

„Se poate întâmpla ca elementele de oțel care sunt neprotejate și expuse agenților meteorici să corodeze excesiv și asta înseamnă la un moment dat înlocuire sau suplimentare, ce stabilește expertul de la caz la caz. În fond sunt deteriorări ale elementelor de construcție puse în operă care trebuie remediate. Evident, orice activitate de genul ăstă implică niște costuri”, spune Viorel Popa, profesor la Facultatea de Construcţii, Bucureşti.

Bucureștiul este singura capitală europeană fără un patinoar, iar loturile Federației Române de Hochei pe Gheață sunt nevoite să se antreneze în alte țări precum Cehia sau Slovacia.

„Bulgaria, care este cu 4-5 grupe pe Campionatul Mondial sub noi, are trei patinoare acoperite în Sofia, iar Ungaria, care este în aceeași grupă valorică cu echipa României, are 18 patinoare acoperite numai în Budapesta”, spune Alexandru Hălăucă, preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.

„Să nu uităm că în momentul în care a început demolarea patinoarului vechi erau peste 1.300 de copii care făceau inițiere în hochei, copii care se „antrenează” în patinoarul mic de la Otopeni sau pe gheța din mall-uri, ceea ce e un paliativ. E ceva ridicol”, spune şi jurnalistul sportiv Emil Hossu-Longin.

Cu toate acestea, Primăria Capitalei ne-a transmis că Patinoarul „Mihai Flamaropol” se află pe lista obiectivelor de investiții iar suma alocată în proiectul de buget pentru anul 2022 este de 3 milioane de lei, pentru expertiză tehnică și continuarea lucrărilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite