Patinajul viteză, un sport foarte iubit de copii. Competiție cu zeci de pasionați la Miercurea Ciuc

11 februarie 2023, 16:43

Peste 60 de sportivi, unii cu vârsta de doar 5 ani, s-au înscris în competiția de la Miercurea Ciuc.

Ștefania este de la Clubul Școlar Sportiv Viitorul din Cluj-Napoca și are 12 ani. Patinajul viteză a atras-o de mică.

Părinții și antrenorii îi susțin în permanență pe copii și nu pierd nicio competiție, mai ales că întrecerile de acest fel în aer liber sunt o raritate la noi în țară.

Carol-Eduard Novak, ministrul Sportului: „Prin această competiție să reînviem, să zic așa, tradiția patinajului viteză în toată țara, deoarece este un sport foarte frumos și noi am reprezentat România la nivel internațional foarte bine cu ani buni în urmă.”

Ministrul Sportului spune că pe la mijlocul anului ar putea fi reînființată Federația națională de patinaj viteză. În strategia națională pentru sport este inclus un centru de excelență pentru sporturile de iarnă, la Miercurea Ciuc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite