Pasiune fără limite. Un tânăr olandez nevăzător face senzație în lumea jocurilor video

21 octombrie 2017, 15:58

Căști, consolă și controller sunt singurele elemente de care are nevoie Sven pentru a se lupta cu orice oponent, în lumea jocului Street Fighter.

Când aveam 6 ani am rămas orb şi prima mea frică a fost că nu o să mai mă pot juca pe calculator. La scurt timp însă am descoperit că pot să joc Street Fighter II. Puteam să aud ce se întâmplă în joc şi să reacţionez” – Sven.

Fiecare lovitură de picior, fiecare pumn, fiecare personaj are un sunet anume. După ce am învăţat fiecare sunet şi cum să reacţionez a început cu adevărat noua mea experienţă de jucător.

O experiență care l-a propulsat anul acesta pe tânarul din Amsterdam și în prima competiție internațională unde a și câștigat un meci.

Mi-au dat lacrimile pentru că a fost minunat să pot să arăt tuturor că şi cu o dizabilitate poţi să participi la lumea reală, totul e doar să vrei” – Sven.

Sven vrea acum să colaboreze cu dezvoltatorii de jocuri video pentru a le face mai accesibile persoanelor cu hadicap.

Sper că ce fac eu o să-i inspire şi pe alţii să-şi trăiască viaţa aşa cum vor, chiar dacă li se pare imposibil. Există întotdeauna o soluţie să faci ce-ţi place” – Sven.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite