Pasajele rutiere de pe centura Capitalei ar putea fi gata anul viitor

Unele dintre cele mai așteptate investiții, pasajele rutiere de pe centura Capitalei, ar putea fi gata anul viitor. Autoritățile speră, astfel, că șoferii vor scăpa de cozile kilometrice din zone aglomerate ca Domnești, Berceni și Olteniței. Reprezentații asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii avertizează că blocajele s-ar putea muta la coborârea de pe pasaje. Totul, din cauză că șoselele adiacente și o parte a Centurii nu au fost lărgite la două benzi pe sens.

12 Decembrie 2021, 18:31 Știrile TVR |

Primul pasaj de pe centura Capitalei care ar putea fi dat în trafic, anul viitor, este cel de la Domnești, în vestul Bucureștiului. Lucrările sunt gata în procent de peste 50%. Recent, a fost montată structura metalică. Muncitorii au început lucrul și la rampele de acces.

Contractul pentru construcția pasajului a fost semnat în 2017. Dar lucrările au început cu întârziere din cauza unor probleme inclusiv cu obținerea autorizațiilor de construcție.

Autoritățile vor ca la finalul anul următor să fie date în trafic și pasajele de la Berceni și Olteniţei-Popeşti Leordeni, din sudul orașului. În zona șantierului de la Olteniţei, traficul a fost deviat pentru asamblarea structurii metalice.

Reprezentații asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii avertizează însă: odată cu darea în trafic a pasajelor cu două benzi pe sens, există riscul să apară blocajele pe șoselele adiacente care au doar o bandă pe sens.

Toamna aceasta a fost dat în trafic pasajul Mogoșoaia. Autoritățile și-au propus ca lucrările pentru lărgirea la două benzi pe sens a tronsonului sudic al centurii Capitalei și o porțiune de aproape un km din Prelungirea Ghencea să înceapă în prima parte a anului viitor.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 36°C 35°C
IASI 36°C 34°C
CLUJ 34°C 25°C
CONSTANTA 28°C 29°C
CRAIOVA 35°C 29°C
BRASOV 33°C 29°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI