Pasaj inaugurat cu 6 ani întârziere. Lucrarea de pe centura nord-vest a Aradului a costat 32 de milioane de lei

15 octombrie 2018, 20:26

Pasajul de pe centura nord-vest a municipiului Arad face parte din DN7 și a fost inaugurat după 7 ani de la demararea construcției care ar fi trebuit să dureze 12 luni.

Lucrarea era extrem de așteptată de șoferi, pentru că DN7 face legătura cu vama Nădlac şi este cel mai circulat drum din vestul țării.

Până la inaugurarea pasajului, șoferii erau nevoiți să traverseze liniile de cale ferată, unde cele trei bariere de pe şoseaua de centură sunt coborâte circa 8 ore pe zi.

Lucrările au fost oprite adesea, iar termenele de finalizare amânate, din cauza lipsei finanțării și a problemelor companiilor de construcții.

De altfel, în această vară, a fost înlocuit asfaltul turnat inițial pentru că nu se ridica la standardele cerute.

Autoritățile lucrează acum la proiectul de închidere a inelului de centură a municipiului Arad, care cuprinde și un pod peste Mureș, obiectiv care se va realiza cu fonduri europene.

Pe centură mai este în lucru un alt pasaj, către comuna Vladimirescu. Acesta ar putea fi gata până în decembrie 2019.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite