Partidele, campanie electorală în online. PSD a creat o aplicație pentru telefon, USR are buget mărit pentru alegeri

7 aprilie 2019, 18:37

Social-democrații vor o campanie mult mai elaborată în mediul online. Cei din conducerea partidului au la dispoziție chiar și o aplicație cu circuit închis, care poate fi folosită pe smartphone. Pentru euroalegeri vor mobiliza sute de mii de oameni.

Codrin Ștefănescu, secretar general al PSD: „Noi anticipăm în jur de 537.000 de membri de partid cu conturi pe rețelele de socializare”.

Victor Negrescu, candidat la europarlamentare, PSD: „Îmi place să postez singur, să fie cât mai corect și cât mai real mesajul pe care-l comunic. Mi-aș dori să avem și mai multe comentarii, să putem avea o interacțiune”.

În online, Puterea își promovează măsurile luate, iar Opoziția le critică. Se adresează cu toții sutelor de mii de oameni care urmăresc pe rețelele de socializare postările celor mai cunoscuți politicieni.

Robert Sighiartău, șeful de campanie al PNL: „Le-am spus foarte clar că trebuie să comunice mult mai mult cu oamenii în următoarea perioadă, inclusiv în zona online. Și să comunice ei, nu ne dorim conturile, nu vrem să fie administrate de eventuali consilieri”.

Aproape jumătate de milion de cetățeni sunt, în online, cu ochii pe PSD, PNL și USR.

Dan Barna, președinte USR: „Aproape o treime din bugetul nostru de campanie este direcționat pentru mediul online, pentru că o mare parte din cetățenii activi ai României sunt conectați online printr-un telefon mobil sau printr-o tabletă și e important ca mesajul nostru să ajungă la ei”.

Specialiștii în comunicare susțin însă că politicienii preferă mesajele online, pentru că nu implică prea multe costuri.

Antonio Momoc, specialist în comunicare politică: „Ceea ce știu partidele politice este un lucru cert, şi anume că publicitatea şi comunicarea politică în online este cea mai ieftină dintre toate şi cea mai bine targetată. Pe internet ajungi mult mai sigur şi mult mai ieftin la targetul tău, cu mesajul tău, evident că partidele dau această impresie astăzi mai mult decât altădată că se concentrează pe mediul online”.

Campania electorală începe la sfârșitul acestei luni. Între timp, partidele se luptă cu bannerele care au devenit deja virale pe rețelele de socializare. Mesajul început de PSD a fost continuat de Pro România și încheiat de cel al alianței USR-PLUS.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite