Participare record la examenul de admitere la Medicină, în Capitală. Concurența a fost de 2,8 candidați pe un loc

24 iulie 2022, 10:18

UMF „Carol Davila” a scos la concurs 1.623 de locuri: 1.245 finanţate de la bugetul de stat şi 378 cu taxă.

Pentru cele 718 de locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.405 candidaţi (faţă de 2.337 candidaţi în 2021), pentru Facultatea de Medicină Dentară – 552 de candidaţi/215 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie 115 de candidaţi/120 de locuri, iar pentru Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (4 sau 3 ani de studiu) – 425 de candidaţi/192 de locuri, dintre care Asistenţă Medicală Generală – 268, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală – 70, Tehnică dentară – 87.

Cea mai mare concurență este la specializarea Medicină Generală: 3,3 candidați pe un loc. O concurență ridicată este și al specializarea Asistență Medicală: aproape 3 candidați pe loc.

Rectorul Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti Viorel Jinga a precizat că şi la sesiunea de admitere din acest an concurenţa a fost mare, la examen înscriindu-se cu 70 de candidaţi mai mulţi decât anul trecut şi cu 171 mai mulţi faţă de anul precedent.

În Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti concurenţa a fost, din nou, şi mai mare ca anul trecut, s-au înscris cu 70 de candidaţi mai mulţi decât anul trecut şi cu 171 faţă de anul anterior. La Medicină, pe cele 718 locuri s-au înscris 2.405 candidaţi; la Stomatologie, pe 250 de locuri s-au înscris 552 de candidaţi; concurenţă foarte mare şi la Asistenţă medicală, sunt aproape trei pe loc, ceea ce ne determină ca după ce vom avea evaluarea ARACIS din acest an să cerem creşterea numărului de locuri, pentru că e bine ca asistentele medicale să fie pregătite într-un mediu universitar„, a spus rectorul UMF.

La Farmacie, concurenţa este în continuare mică, aşa cum a fost şi în 2021, şi acest domeniu ar trebui să aibă o popularizare mai mare, a adăugat el.

Examenul a constat într-un test grilă, cu 100 de întrebări, şi s-au păstrat problemele de Fizică şi Chimie.

Am menţinut şi Fizica, şi Chimia, deşi alte universităţi din ţară au mai scos Fizica. Este foarte important ca acei viitori studenţi care au făcut Fizică şi chiar sunt olimpici – la nivel nu naţional, dar la nivel judeţean -, sunt foarte bine pregătiţi, şi am avut ulterior o evoluţie formidabilă la aceştia care au avut Fizică la admitere. Suntem conservatori, vom păstra atât Biologia, Fizica şi Chimia şi pentru admiterile de anul viitor”, a mai declarat rectorul UMF.

Primii 50 de studenţi vor primi manuale gratuite.

De asemenea, sunt 24 de olimpici care vor intra fără examen şi sunt 23 de candidaţi care au media 10 la bacalaureat şi cărora le urăm să obţină acelaşi 10 şi la acest examen de admitere„, a arătat Jinga.

Taxa pentru studii la Medicină Generală și Medicină Dentară este de 15.000 de lei pe an, iar la Farmacie, este de 10.00 de lei pe an.

Concursul s-a desfăşurat în mai multe spaţii din Capitală. Candidaţii înscrişi pentru ocuparea locurilor scoase la concurs la Facultăţile de Medicină şi Medicină dentară susţin concursul de admitere în spaţiile special amenajate din cadrul Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilioanele B1 şi B2), iar pentru Facultatea de Farmacie şi FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziţie candidaţilor spaţiile din cadrul Facultăţii de Farmacie, respectiv din Palatul Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

„Pentru admiterea la studiile de licenţă din cadrul universităţii noastre asistăm şi anul acesta la un nou record în ceea ce priveşte numărul candidaţilor înscrişi, 3.497 de absolvenţi de liceu, cu 70 mai mulţi în comparaţie cu cei care au concurat anul trecut şi cu 171 în plus faţă de numărul celor înscrişi la ediţia din 2020, fapt care ne arată un interes amplificat şi continuu al tinerilor faţă de profesia de medic”, a declarat rectorul Viorel Jinga, citat într-un comunicat al UMF „Carol Davila”.

El a precizat că, anul acesta, 24 de olimpici au ales să studieze medicina, ei fiind admişi fără concurs conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Totodată, la concursul de admitere s-au înscris 23 de candidaţi care au obţinut media 10 la Bacalaureat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite