După ce autorităţile au propus parteneriatul civil, care s-ar putea încheia și între persoanele de același sex, reprezentanții Patriarhiei s-au declarat total împotrivă. Aceștia spun că și în prezent multe din prevederile parteneriatului pot fi rezolvate la notar, iar actuala propunere netezește calea adopțiilor de copii în cazul persoanelor de același sex. Reprezentanții asociației ACCEPT resping toate acuzațiile.
Potrivit parteneriatului civil, atât cuplurile de heterosexuali cât și cele de același sex au drepturi egale procedurale şi acelaşi statut în toate instanţele şi procedurile administrative precum cuplurile căsătorite. În ceea ce priveşte moștenirea sau pensia de urmaș, partenerul supraviețuitor este asimilat soţului supravieţuitor, având aceleaşi drepturi cu acesta.
Reprezentanții Patriarhiei au însă o altă viziune despre acest demers. O temere a Bisericii este legată de o posibilă prevedere a adopțiilor de copii în cazul cuplurilor de același sex.
Întrebat de acest subiect, șeful PSD, Liviu Dragnea, a părut nedumerit.
Propunerea legislativă ar urma să fie înaintată săptămână viitoare Parlamentului. Francezii au adoptat o astfel de lege încă din 1999.
În Franța, căsătoriile între persoanele de același sex s-au legalizat în 2013, pe fondul unei opoziții extrem de puternice din partea societății civile.