Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Parlamentul libanez aprobă starea de urgenţă la Beirut, după explozia devastatoare din port

Parlamentul libanez a aprobat joi starea de urgenţă la Beirut, după exploziile devastatoare din 4 august, în urma cărora 171 de oameni au murit şi peste 6.500 au fost răniţi, informează AFP.

13 August 2020, 19:30 (actualizat 13 August 2020, 19:40) |
Explozie în Beirut

Cartiere întregi din Beirut sunt pline de ruine. Deflagraţiile au afectat 640 de clădiri istorice, din care 60 sunt în pericol de prăbuşire, arată UNESCO.

Libanul era deja afectat de o criză economică, iar tragedia a dus la o nouă intensificare a protestelor declanşate toamna trecută împotriva clasei politice. Libanezii îşi acuzau de mai multă vreme conducătorii de corupţie, incompetenţă şi neglijenţă, iar acum le atribuie şi responsabilitatea directă pentru explozia celor 2.750 de tone de azotat de amoniu depozitate necorespunzător în portul Beirut.

După o săptămână, eforturile de înlăturare a urmărilor catastrofei şi de distribuire a ajutoarelor sunt făcute în bună măsură de locuitorii capitalei, de tineri voluntari şi de organizaţii neguvernamentale. Opinia publică consideră că autorităţile nu s-au mobilizat suficient.

În acest context, şedinţa de joi a parlamentului a avut loc, în ciuda unor apeluri relativ lipsite de succes la manifestaţii.

Legislativul prezidat din 1992 de Nabih Berri a aprobat decizia din 5 august a guvernului prin care s-a instituit starea de urgenţă.

Acordul deputaţilor era necesar pentru menţinerea măsurii pe o durată mai mare de opt zile, a explicat organizaţia neguvernamentală Legal Agenda. Nu este clar deocamdată dacă după vot începe legal starea de urgenţă sau se consideră că a început săptămâna trecută şi rămâne în vigoare.

Guvernul a precizat că în temeiul stării de urgenţă, prerogativele de securitate vor fi preluate de o conducere militară supremă. Legal Agenda consideră că astfel ar fi afectată libertatea de manifestare, iar armata ar putea împiedica adunările considerate "ameninţări la adresa securităţii". Â

O sursă militară a dat asigurări că nu vor fi reprimate libertăţile cetăţeneşti.

În ultimele zile, în jurul clădirii parlamentului de la Beirut au avut loc mai multe ciocniri între protestatari, care au aruncat cu pietre, şi forţele de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene.

Confruntat cu furia străzii, guvernul condus de premierul Hassan Diab a demisionat luni. Cabinetul se formase în ianuarie sub controlul unei singure tabere politice, formată din gruparea şiită Hezbollah şi aliaţii acesteia. Berri a cerut joi alcătuirea cât mai rapidă a unui nou guvern.

AFP afirmă că potrivit unor ''surse occidentale bine informate'' comunitatea internaţională speră că va ajunge la putere o echipă independentă, aprobată de populaţie, cu participarea unor partide politice care să asigure funcţionarea noului executiv.

Primele reacţii din partea principalilor actori politici nu sunt însă încurajatoare, apreciază sursele agenţiei, care se aşteaptă la un blocaj, deoarece politicienii consideră că presiunea străzii nu este foarte puternică.

Mulţi dintre libanezii revoltaţi cer schimbarea întregului regim şi demisia preşedintelui Michel Aoun, în vârstă de 85 de ani, a lui Berri, a deputaţilor şi a altor lideri aflaţi în funcţie de zeci de ani.

(sursa: Agerpres)

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 29°C
IASI 26°C 27°C
CLUJ 26°C 26°C
CONSTANTA 23°C 23°C
CRAIOVA 28°C 27°C
BRASOV 25°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI