Parlamentul italian a aprobat prelungirea stării de urgenţă până pe 15 octombrie

Parlamentul italian a votat, miercuri, prelungirea stării de urgenţă până pe 15 octombrie, pentru a facilita luarea de decizii de către guvern în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, relatează AFP.

29 Iulie 2020, 15:52 (actualizat 29 Iulie 2020, 16:02) |
Italia

Actuala stare de urgenţă expiră pe 31 iulie şi guvernul se va reuni, cel mai probabil în cursul zilei, pentru a o prelungi oficial până la 15 octombrie.

Senatul italian a votat primul, marţi seară, autorizarea prelungirii stării de urgenţă, iar apoi deputaţii au dat şi ei undă verde acestei decizii miercuri, în jurul prânzului.

"Din nefericire, pandemia nu s-a terminat complet astăzi, chiar dacă efectele sunt mai controlate şi limitate geografic", a declarat şeful guvernului, Giuseppe Conte, în faţa deputaţilor.

Prelungirea stării de urgenţă este deci "o alegere inevitabilă, chiar obligatorie, bazată pe reflecţii pur tehnice", a adăugat Conte, respingând acuzaţiile de "liberticid" aduse de opoziţia de dreapta.

Şeful guvernului italian a ţinut, de asemenea, să sublinieze că prelungirea stării de urgenţă nu înseamnă o nouă izolare a italienilor, după cum au vehiculat unele mesaje postate pe reţelele sociale.

Italia a plătit un tribut greu pandemiei, cu peste 35.000 de morţi şi peste 246.000 de cazuri de contaminare.

Starea de urgenţă serveşte în Italia în principal la facilitarea şi accelerarea luării deciziilor şi măsurilor menite să combată efectele unui seism, inundaţiilor sau altor catastrofe, în cazul de faţă fiind vorba despre pandemia de COVID-19.

(sursa: Agerpres)

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 16°C
IASI 9°C 9°C
CLUJ 11°C 11°C
CONSTANTA 13°C 13°C
CRAIOVA 17°C 15°C
BRASOV 10°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI