Parlamentul European dezbate miercuri aderarea României la spațiul Schengen. Un calendar posibil

4 octombrie 2022, 20:58

Suntem destul de aproape de acest moment al intrării în Schengen, având în vedere că în ultimele luni s-au întețit mesajele politice în legătură cu un sprijin pentru intrarea României, Bulgariei și Croației în spațiul Schengen, a transmis Lucian Pîrvoiu pentru principalul Telejurnal.

Totul a început la jumătatea anului cu declarația vicepremierului și ministrului de Interne ceh, care a anunțat că repune pe masa Consiliului Justiție și Afaceri Interne problema Schengen.

Ulterior, președintele Emmanuel Macron, care fusese rezervat până în acel moment, a declarat la baza Mihail Kogălniceanu că este alături de România în intenția sa de a adera la spațiul Schengen, pentru ca, ulterior – o declarație foarte importantă – cancelarul Olaf Scholz să anunțe sprijinul pentru România.

Ar mai fi o opoziție într-o facțiune din Parlamentul olandez, însă, pe canalele oficiale, olandezii ar fi transmis că, dacă nimeni nu se opune, nu vor avea ei de ce să se opună.

Contextul este absolut favorabil în ceea ce privește o aderare a României la spațiul Schengen, posibil de anul viitor, a precizat, de la Strasbourg, Lucian Pîrvoiu.

Europarlamentarii români care au provocat această dezbatere în Parlamentul European au cerut un calendar foarte clar pentru acest lucru, iar calendarul care este posibil să fie aprobat ar prevedea intrarea din ianuarie în spațiul Schengen cu zonele maritime și cele rutiere, urmând ca abia în martie să intrăm și cu aeroporturile.

Este doar o propunere în acest moment, însă pentru ca să devină realitate, are loc și această dezbatere.

Dezbaterea va fi urmată de o rezoluție ce va fi votată la următoarea ședință plenară a Parlamentului European de la sfârșitul lunii și care va oferi Consiliului Uniunii Europene ocazia să pună pe agenda Consiliului JAI de la începutul lunii decembrie această problemă a aderării României și Bulgariei, împreună cu Croația, la spațiul Schengen.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite