Parlamentul European cere statut de ţară candidată pentru Ucraina. Care sunt paşii până la aderare

Rezoluţia PE, adoptată cu 637 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă şi 26 de abţineri, ”condamnă în cei mai fermi termeni posibili invazia ilegală a Ucrainei de către Rusia”, precum şi „rolul jucat de dictatorul belarus Aleksandr Lukaşenko” în această agresiune, şi solicită Rusiei ”să înceteze toate activităţile sale militare din Ucraina”.

Eurodeputaţii au salutat adoptarea rapidă a sancţiunilor impuse de UE, însă doresc să vadă măsuri restrictive mai ample care să vizeze slăbirea strategică a economiei şi a bazei industriale ruse. Ei afirmă că ar trebui restricţionat în special importul celor mai importante produse de export ruseşti, cum ar fi petrolul şi gazele naturale. O serie de sancţiuni, inclusiv interzicerea accesului la sistemul SWIFT, ar trebui extinse la Belarus din cauza sprijinului direct pe care l-a acordat pentru invazia Ucrainei de către Rusia, se mai arată în rezoluţie.

În plus, textul adoptat la 1 martie, invită ţările Uniunii să furnizeze mai rapid Ucrainei armament de apărare, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU, care permite autoapărarea individuală şi colectivă. Textul pledează şi pentru intensificarea cooperării dintre Uniune şi Ucraina în domeniul informaţiilor privind agresiunea în curs.

Care e procedura aderării

Aderarea unui stat la Uniunea Europeană presupune o procedură foarte complexă, implicând mai multe etape şi mai multe decizii unanime din partea Consiliului Uniunii, adică a tuturor ţărilor membre. Procedura pe care fiecare stat care vrea să adere la Uniunea Europeană trebuie să o urmeze este detaliată la art. 49 din Tratatul privind UE.

Există şi o serie de condiţii prealabile de eligibilitate. În primul rând, ţara solicitantă trebuie să fie un stat european şi să respecte valori precum demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea şi statul de drept, drepturile omului, pluralismul politic, nediscriminarea, toleranţa, justiţia, solidaritatea şi egalitatea între femei şi bărbaţi, se arată pe https://eur-lex.europa.eu/.

În al doilea rând, ţara solicitantă trebuie să îndeplinească aşa-numitele criterii de la Copenhaga: stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului şi respectarea şi protejarea minorităţilor; o economie de piaţă funcţională şi capacitatea de a face faţă concurenţei şi forţelor pieţei din cadrul UE; abilitatea de a-şi asuma şi de a pune în aplicare obligaţiile asociate calităţii de stat membru, inclusiv obiectivele uniunii politice, economice şi monetare.

În al treilea rând, Consiliul European de la Madrid, din decembrie 1995, a adăugat faptul că ţara candidată trebuie să poată aplica dreptul UE şi să poată asigura că acesta este transpus în legislaţia naţională şi pus în aplicare prin intermediul structurilor administrative şi judiciare corespunzătoare.

De precizat că UE îşi rezervă dreptul de a decide când ţara candidată îndeplineşte criteriile de aderare.

Primul pas, depunerea cererii de către ţara solicitantă

Cu privire la procedura propriu-zisă, ţara europeană care îndeplineşte criteriile enunţate mai sus adresează o cerere formală Consiliului UE, acesta din urmă notificând Parlamentul, Comisia şi parlamentele naţionale cu privire la această solicitare.

Avizul Comisiei

După consultarea Consiliului UE, Comisia Europeană emite un aviz cu privire la cererea de aderare la UE a ţării în cauză.

Statutul de ţară candidată, acordat de către Consiliul European

Statutul de ţară candidată este acordat unanim de Consiliul European, în urma unui aviz din partea Comisiei şi sub rezerva adoptării de către Consiliul European.

Statutul de ţară candidată nu acordă automat ţării dreptul de a adera la UE. Comisia analizează cererea prin prisma criteriilor de aderare (criteriile de la Copenhaga), iar procesul de aderare începe numai în momentul în care Consiliul European decide în unanimitate deschiderea negocierilor.

În funcţie de contextul în care se află ţara candidată, acesteia i se poate cere să instituie un proces de reformă, pentru a-şi alinia legislaţia la corpusul de legi şi standarde al UE (denumit acquis comunitar) şi pentru a-şi îmbunătăţi infrastructura şi administraţia. Pe parcursul procesului de aderare, ţara candidată beneficiază de asistenţă financiară şi tehnică pentru a o ajuta să se pregătească pentru statutul de membru al UE.

Începerea negocierilor, după acordul unanim al Consiliului European

Negocierile cu statul membru care a depus cerere de aderare sunt deschise doar în urma unei decizii unanime a Consiliului UE.

Negocierile au loc în cadrul unor conferinţe interguvernamentale între guvernele ţărilor UE şi guvernul ţării candidate. Acquis-ul comunitar este împărţit pe domenii politice, în vederea organizării efective a negocierilor. Există, în prezent, 35 de domenii politice sau „capitole” de negociere, potrivit sursei citate.

În timpul etapei de preaderare, Comisia monitorizează eforturile ţării candidate depuse pentru implementarea acquis-ului. Aceasta, de asemenea, asistă ţara candidată pe parcursul procesului, furnizând instrumente de finanţare preaderare, precum TAIEX.

Tratatul de aderare

Odată negocierile de aderare închise definitiv, un tratat de aderare este pregătit şi finalizat printr-o conferinţă de redactare a statelor membre ale UE (ţări).

Aprobarea aderării de către PE şi Consiliu (unanimitate): semnare şi ratificare

Aderarea trebuie aprobată în mod unanim de către Consiliul UE şi trebuie să primească aprobarea Parlamentului European. Tratatul este semnat ulterior de fiecare dintre statele membre ale UE şi de ţara care aderă. Înainte de intrarea în vigoare, tratatul de aderare trebuie ratificat de fiecare stat membru al UE şi de ţara care aderă, în conformitate cu propriile proceduri constituţionale.

Procesul de extindere a UE

Valurile succesive de extindere a UE, după ce cei şase membri fondatori – Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos – au decis demararea construcţiei europene, au fost: 1973 – Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit; 1981- Grecia; 1986 – Spania şi Portugalia; 1995 – Austria, Finlanda şi Suedia; 2004 – Cipru, Republica Cehă (în prezent, Cehia), Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia; 2007 – Bulgaria şi România; 2013 – Croaţia, conform https://www.consilium.europa.eu/.

Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia şi Turcia au statutul de ţări candidate. Negocierile de aderare cu Islanda au început în iulie 2010 şi au fost ulterior suspendate de guvernul islandez în mai 2013. În martie 2015, Islanda a solicitat să nu mai fie considerată ţară candidată pentru aderarea la UE. Bosnia şi Herţegovina şi Kosovo sunt ţări potenţial candidate.

La rândul său, Regatul Unit a decis retragerea din UE, în urma unui referendum desfăşurat în 2016.

Sursa: Agerpres