Parlamentul a votat starea de alertă în România

20 mai 2020, 07:17

ACTUALIZARE Hotărârea privind încuviințarea Stării de Alertă începând cu data de 18 mai, pe o durată de 30 de zile, a fost adoptată, miercuri, de Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au fost 372 voturi pentru, 37 împotrivă și 7 abțineri.

 

„Se încuviinţează starea de alertă şi măsurile instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, potrivit art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020”, precizează hotărârea adoptată de Parlament.
Parlamentarii au adus unele completări la hotărârea de Guvern.

 

 

______________________

Practic, Executivul se supune noii legi adoptate de Parlament săptămâna trecută. Orice act normativ care instituie stare de alertă pe întreg teritoriul țării trebuie să fie validat și de aleși.

Aceștia au lucrat și marți, iar documentul Guvernului a fost modificat în comisiile de specialitate, a explicat Ionuț Gheorghe, jurnalist TVR, pentru Telejurnal 12.00.

Social democrații au adoptat două amendamente. Primul vizează puterea autorităților locale. Aleșii locali sunt cei care decid numirea, suspendarea sau eliberarea celor care conduc spitalele. Decizia nu va mai fi la Ministrul Sănătății, așa cum s-a întâmplat în perioada stării de urgență.

Al doilea punct are legătură cu purtarea măștilor. Guvernul și Ministerul Sănătății trebuie să pună la dispoziția autorităților locale măști de protectie pentru familiile si persoanele defavorizate.

___________________

Birourile reunite au aprobat marţi scrisoarea premierului Ludovic Orban prin care transmite Hotărârea Guvernului nr. 394/18.05.2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Potrivit legii, starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, şi nu poate depăşi 30 de zile, însă, pentru motive temeinice, poate fi prelungită pentru încă 30 de zile. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului.

Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare.

Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată.

Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.

„În conformitate cu prevederile art. 4, alin. 3, din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, vă supunem spre încuviinţare Hotărârea Guvernului nr. 394/18.05.2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată în scrisoarea trimisă Parlamentului de premierul Ludovic Orban, citată de Agerpres.

Potrivit hotărârii Guvernului, începând cu data de 18 mai 2020 se instituie starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, pe o durată de 30 de zile.

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează aplicabilitatea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control al infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2, se arată în document.

Actele emise în temeiul Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2020 rămân aplicabile în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei hotărâri în ceea ce priveşte măsurile propuse, până la adoptarea actelor în temeiul Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite