Parlamentul a respins solicitarea PNL de retrimitere la comisii a rectificării bugetare

Parlamentul a respins solicitarea PNL de retrimitere la comisii a rectificării bugetare
Parlamentul a respins solicitarea PNL de retrimitere la comisii a rectificării bugetare
22 septembrie 2020, 13:39

„Vă solicităm retrimiterea raportului la comisiile reunite de buget – finanțe, cu termen de redepunere 30 de zile”, a cerut în plen deputatul PNL Gabriel Andronache.

El a precizat că raportul nu respectă unele prevederi legale și contravine unei decizii CCR.

Propunerea liberalilor a fost respinsă cu 225 de voturi „pentru”, 175 „împotrivă”, șase abțineri. 11 parlamentari nu și-au exprimat votul.

Parlamentarii PNL și USR au votat în favoarea retrimiterii, în timp ce deputații și senatorii PSD și UDMR s-au împotrivit.

Proiectul de rectificare bugetară adoptat de Guvern, dar documentul a fost modificat în comisiile de specialitate de majoritatea PSD.

Cea mai importantă modificare se referă la abrogarea articolului care prevede creșterea pensiilor cu doar 14% de la 1 septembrie. Dacă forma adoptată în comisii ar trece şi de votul parlamentarilor, pensiile ar trebui majorate cu 40%, potrivit legislaţiei în vigoare.

Comisiile au mai adoptat un amendament, propus tot de PSD, care prevede majorarea sumelor repartizate unităților administrativ-teritoriale cu 1 miliard de lei, în timp ce pentru municipiile reședință de județ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei, urmând să fie repartizați în mod egal indiferent de culoarea politică a administrației locale.

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că bugetul „nu îşi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă” şi a făcut apel la toate partidele politice să nu sprijine în Parlament raportul comisiilor de specialitate privind rectificarea bugetară.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite