Bugetul pentru anul 2021, în focul dezbaterilor din Parlament

Ajuns cu întârziere în Parlament, bugetul acestui an a intrat în focurile dezbaterilor din comisii. Şi a primit avize pe repede înainte, chiar dacă Opoziţia a depus sute de amendamente. Coaliţia de la Guvernare a respins propunerile celorlalte partide. Aşa că discuţiile au fost aprinse. Premierul şi-a lăsat miniştrii să îşi susţină singuri cauza în faţa parlamentarilor.

25 Februarie 2021, 06:31 (actualizat 25 Februarie 2021, 21:53) |
Bugetul pentru 2021, în focul dezbaterilor din Parlament
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Natalia Intotero, deputat PSD: “Dacă colegii de la actuala coaliție vor să supună la vot ceva ce este în afara regulamentului, este problema dânșilor”.

Violeta Alexandru, deputat PNL: „Doriți să știți ce buget se alocă învățământului sau vă preocupă circul?”.

În comisia pentru învățământ, discuțiile s-au încins din prima clipă. Nemulțumiți de modul în care s-a desfășurat ședința despre bugetul Educației, parlamentarii PSD au refuzat să-și prezinte cele 44 de amendamente în 3 minute, cât le-a fost alocat. În schimb, AUR a susținut că e nevoie de mai multe modificări privind resursele pentru învățământ.

Natalia Intotero, deputat PSD: “Grupul PSD susține toate amendamentele depuse. Timpul de 3 minute nu ne-a fost suficient pentru a citi toate amendamentele”.

Ionel Dancă, deputat PNL: „Ați avut timp destul, cel puțin pe procedură, să tergiversați toate aceste dezbateri”

Cristian Ivănuță, deputat AUR: “Bugetul alocat Educației nu e suficient, susținem în continuare alocarea de 6% din PIB”.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: “Pentru acest an, bugetul, așa cum este el, este o creștere mică în raport cu nevoile Educației, dar o creștere corectă în raport cu constrângerile bugetare. Este corelat cu necesarul de cheltuieli”.

Dezbaterile au fost la fel de aprinse, dar mai la obiect, în Comisia de buget-finanțe, unde a fost invitat ministrul Finanțelor.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare: “Majoritatea ministerelor au un buget mai mare față de 2020. Trei ministere au un buget mai mic. Anvelopa salarială nu înregistrează scăderi. Nu cresc impozitele și taxele. Ca atare, nu putem să vorbim de austeritate”.

Radu Oprea, senator PSD: „Ce ați prezentat astăzi e un buget al austerității, al sărăcirii populației, al constrângerilor, prin înghețarea salariilor. Toate utilitățile cresc, ca și costuri. Ceea ce ne propuneți este o creștere pe datorie”.

Daniel Suciu, deputat PSD: “Niciun cuvânt n-ați pomenit anul trecut despre pensiile care nu vor crește. Trebuia să le fi spus copiilor că n-o să măriți alocațiile, așa cum v-ați angajat anul trecut”.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare: “România trebuie să ajungă la acest 3%, în condițiile pe care fiecare stat membru le respectă acum. Nu avem altă variantă să avem acces la banii din mecanismul de reziliență decât dacă începem să respectăm aceste reguli. Și cred că ne dorim cu toții să avem acces la acei bani, pentru că sunt bani pentru dezvoltarea României”.

Parlamentarii au întrebat-o despre creșterea alocațiilor pentru copii și pe Raluca Turcan, ministrul Muncii.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan: “Bugetul prevede majorarea alocațiilor în 2 etape - finalul anului trecut și începutul anului acesta. În funcție de rezultatul votului din Parlament, vom vedea dacă vor mai fi și alte majorări”.

Prim ministrul Florin Cîțu nu a participat la dezbaterile din Parlament și a evitat să vorbească despre buget.

Premierul Florin Cîțu: "Sper să treacă cât mai repede de Parlament, în forma în care a fost aprobată de Guvern. În 2020, când toată economia trecea prin cea mai mare grevă din ultima sută de ani, sectorul public a primit creșterea salarială normală, nu a fost nimeni dat afară, totul a mers mai departe. Anul ăsta nu este nimeni dat afară, toată lumea își primește sporurile, ăși primește aceleași salarii ca în 2020".

Dezbaterile despre buget în Comisiile de buget finanțe sunt programate până sâmbătă. Cel mai probabil, legea va ajunge marți la votul final.

---------------------------------------------------------------------------------------------

ACTUALIZARE Bugetul Administraţiei Prezidenţiale pentru anul 2021 a primit, joi, raport favorabil din partea Comisiilor de reunite de buget-finanţe din Parlament, cu 24 voturi 'pentru', 17 'împotrivă'.

Pentru 2021, Administraţia Prezidenţială va primi de la bugetul de stat 58.814.000 lei (credite bugetare). În proiectul pentru anul în curs sunt prevăzute şi credite de angajament de 73.548.000 lei, în creştere cu 1% faţă de anul precedent.

ACTUALIZARE Comisiile juridice şi Comisiile pentru constituţionalitate ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat favorabil, joi, fără amendamente, bugetele instituţiilor din domeniul Justiţiei pe anul 2021, respectiv Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, au fost avizate bugetele pentru Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Agenţia Naţională de Integritate, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

ACTUALIZARE Bugetul Ministerului Afacerilor Externe a fost avizat favorabil cu amendamente respinse, joi, în comisiile de specialitate.

Între amendamentele respinse s-a numărat şi cel depus de mai mulţi parlamentari de la PSD prin care s-a cerut suplimentarea bugetului MAE cu suma de 3.955.400 lei pentru 25 de posturi de ministru consilier promovare comercial-economică în cadrul ambasadelor României, în interesul statului.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat joi, la ieşirea de la audierile din comisiile de specialitate, că bugetul alocat MAE pentru 2021 este cu 1,07% mai mare faţă de 2020, ceea ce permite atingerea obiectivelor asumate prin programul de guvernare în acest an

ACTUALIZARE Bugetele Secretariatului General al Guvernului şi Autorităţii Electorale Permanente au primit aviz favorabil, joi, fără amendamente, din partea parlamentarilor din Comisiile reunite de administraţie publică.

ACTUALIZARE Bugetul Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP) şi al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) pe acest an au fost avizate cu majoritate de voturi favorabile, potrivit avizului comun al Comisiilor de apărare din Camera Deputaţilor şi Senat.

Conform proiectului de buget postat pe pagina Camerei Deputaţilor, bugetul STS pe anul acesta este de 622.198.000 de lei, în scădere faţă de anul trecut, iar al SPP de 401.646.000 de lei, în creştere faţă de 2020.

Cele două comisii au avizat favorabil şi bugetele MAI, MApN şi Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.

ACTUALIZARE Bugetul propus pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în anul 2021 a fost avizat favorabil joi, fără amendamente, în comisiile de specialitate reunite.

Senatorii şi deputaţii au avizat bugetul MTI cu 18 voturi "pentru" şi 12 "împotrivă".

La proiectul de buget pentru MTI au fost depuse 91 de amendamente, dar au fost respinse în bloc cu 18 voturi ''pentru", 10 "împotrivă" şi 3 abţineri.

Bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii propus pentru 2021 este de 14,12 miliarde de lei, în creştere cu 9,57% faţă de cel de anul trecut.

ACTUALIZARE Bugetul AGERPRES a primit, joi, aviz favorabil în Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului, cu 13 voturi "pentru" şi 7 "împotrivă".

ACTUALIZARE Bugetul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării a primit, joi, aviz favorabil în Comisiile parlamentare reunite pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

ACTUALIZARE. Comisiile reunite de Mediu ale Parlamentului au avizat pozitiv, joi, bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), cu 25 de voturi "pentru" şi 16 "împotrivă".

Propunerea de buget pentru Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru anul 2021 este de 1,409 miliarde de lei credite bugetare, în creştere cu aproximativ 24,50% faţă de anul precedent.

ACTUALIZARE. Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2021 a primit joi aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de specialitate din Parlament. Senatorii şi deputaţii au avizat bugetul MADR cu 25 de voturi "pentru" şi 20 "împotrivă".

Ministerul Agriculturii figurează în proiect cu credite bugetare de 26,006 de miliarde lei (plus 10,38%) şi credite de angajament de 38,305 miliarde lei (plus 58,96%).

ACTUALIZARE. Bugetul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate, cu 32 de voturi "pentru" şi 17 "împotrivă".

ACTUALIZARE. Bugetul Ministerului Energiei a primit aviz favorabil în comisiile reunite de specialitate, cu 32 voturi "pentru" şi 18 "împotrivă".

Ministerul Energiei are un buget total propus pentru acest an de 1,135 miliarde de lei.

ACTUALIZARE. Bugetul Consiliului Naţional al Audiovizualului a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare reunite de Cultură, cu 13 voturi "pentru" şi 7 "împotrivă".

"Bugetul este mai mic cu 1% pe personal, în condiţiile în care anul trecut am avut un deficit de 400.000, acoperit pentru că nouă luni de zile s-a muncit de la domiciliu. Pe bunuri şi servicii avem cu 1% mai mic, bugetul va fi cumva acoperitor pentru utilităţi şi pentru a plăti diverse chirii. Pe capital, bugetul este cu 45% mai mic - nu putem face reparaţii, nu putem face investiţii cu aceşti bani", a spus preşedintele CNA, Monica Gubernat.

ACTUALIZARE. Bugetul Serviciului Român de Informaţii a fost avizat în unanimitate de comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru Exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, a anunţat, la finalul şedinţei, preşedintele comisiei, Ioan Chirteş.

"Este un buget mai mic decât anul anterior - 0,24% din PIB, anul trecut a fost 0,26% din PIB. Dar, având în vedere contextul economic, cu siguranţă, am fost asiguraţi de către cei din SRI că acest buget poate să fie suplinit prin eventuale rectificări bugetare, dacă intervin anumite probleme. Deci, astăzi, mergem pe acest buget", a explicat Ioan Chirteş, citat de Agerpres.

ACTUALIZARE. Bugetul Ministerului Educaţiei a fost avizat favorabil, fără amendamente, de comisiile parlamentare de specialitate.

S-au întrunit 21 de voturi "pentru" şi 12 voturi "împotrivă".

"Bugetul Ministerului Educaţiei înregistrează la nivel de proiect o creştere în valoare absolută de 244 de milioane de lei faţă de execuţia pe anul 2020. (...) Şi, din perspectiva bugetului Educaţiei Naţionale, avem cea mai mare valoare absolută înregistrată în ultimii 30 de ani. Este vorba despre 39,6 miliarde de lei, peste 8 miliarde de euro. Această creştere cuprinde creşteri asupra cărora aş vrea să mă opresc: 535 milioane de lei - bursele elevilor acordate de la bugetul de stat pentru prima dată. Cuantumul este dublu faţă de cât s-a alocat anul trecut prin bugetele autorităţilor locale. Avem, de asemenea, un cuantum minim al burselor. O creştere este înregistrată şi la costul standard per elev destinat cheltuielilor materiale şi pregătirii profesionale - o creştere de 26%, în valoare absolută de 326 milioane. În condiţiile în care creşterile cumulate pe ultimii ani au fost doar creşteri cu inflaţia. Revin la bugetul Ministerului Educaţiei - este în propunerea de proiect 28,5 miliarde lei. În valoare absolută este cea mai mare valoare. Procentual, este o valoare mai mică decât anul trecut - 2,55 faţă de 2,77", a declarat în comisii, ministrul Sorin Cîmpeanu, citat de Agerpres.

ACTUALIZARE. Bugetul TVR a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de Cultură reunite, cu 13 voturi "pentru" şi 7 "împotrivă".

"Noi avem un necesar de circa 520 de milioane de lei pentru anul 2021, însă, după ce am primit limitările bugetare de la Ministerul de Finanţe, am avut discuţii, limitările fiind de 330 de milioane, explicând MF că Societatea Română de Televiziune nu poate funcţiona. Nu este vorba de a face investiţii sau de a face lucruri extraordinare, ci pur şi simplu este vorba de funcţionare", a afirmat preşedintele - director general al SRTv, Doina Gradea.

Ea a explicat că, din cele 330 de milioane alocate, "235 de milioane ar fi doar salariile, satelitul - circa 20 de milioane de lei, iar Societatea Naţională de Radiocomunicaţii - 86 de milioane". "Deci, din start, nu ajung doar pentru funcţionare, ci inclusiv pentru transmisii", a explicat preşedintele - director general al SRTv.

Doina Gradea a afirmat că bugetului Televiziunii publice i-au mai fost alocate încă 30 de milioane de lei, ajungând la un total de 360 de milioane, "care, de asemenea, sunt insuficiente".

ACTUALIZARE. Bugetul Societăţii Române de Radiodifuziune a primit aviz favorabil, cu 12 voturi "pentru" şi 7 "împotrivă".

ACTUALIZARE. Bugetul Ministerului Culturii a fost avizat favorabil, cu 12 voturi "pentru" şi 7 "împotrivă".

Bugetul propus este de 935.079.000 de lei - o creştere de 11,71% faţă de cel de anul trecut.

ACTUALIZARE. Bugetul Academiei Române a fost avizat favorabil în comisiile parlamentare reunite pentru Învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Au fost 23 de voturi "pentru" şi 11 "împotrivă".

ACTUALIZARE. Bugetul Ministerului Afacerilor Interne a primit aviz favorabil în comisiile de Apărare.

Bugetul propus pentru MAI pe 2021 este de 21.546.618.000 de lei, în creştere faţă de anul trecut.

"Cu 25 de voturi "pentru", Comisiile reunite de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor au acordat un aviz favorabil pentru bugetul MAI pentru anul 2021. (...) Bugetul MAI este unul mai mare faţă de execuţia preliminară de anul trecut cu 5,47%. Vorbim de un buget de 20.925.500.000, un buget mai mare cu 5,47%. Vorbim de cel mai mare buget pe care MAI îl are în ultimii cinci ani de zile", a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode, la Parlament.

ACTUALIZARE. Şedinţele comune ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci au loc între orele 12.00 şi 16.00, conform calendarului de dezbatere aprobat de Birourile permanente reunite.

Între orele 14.00 - 16.00 au loc dezbateri generale în cadrul comisiilor pentru Buget, finanţe şi bănci.

Apoi, până sâmbătă la ora 14.00, sunt prevăzute dezbateri în cadrul comisiilor pentru Buget, finanţe şi bănci cu ordonatorii principali de credite. Vor fi elaborate rapoartele asupra proiectelor legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

Rapoartele Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci trebuie depuse luni, la ora 10.00.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor reuni luni, de la ora 14.00, pentru a stabili timpii de dezbatere în plenul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Luni, începând cu ora 16.00, va avea loc şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Sunt programate dezbateri generale şi dezbateri pe anexe, iar marţi va fi dat votul final la proiectele legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

Programul de dezbatere şi adoptare a Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021:

Joi, 25.02.2021, între orele 10.00 – 12.00 - Centralizarea şi gruparea amendamentelor la comisii pe ordonatori principali de credite, la comisii

Joi, 25.02.2021, între orele 12.00 – 16.00 - Şedinţe comune ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea, avizarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci

Joi, 25.02.2021, între orele 14.00 - 16.00 - Dezbateri generale în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci

Joi, 25.02.2021 de la ora 16.00 – Sâmbătă, 27.02.2021 până la ora 14.00 - Dezbateri în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu ordonatorii principali de credite şi elaborarea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021

Luni, 1.03.2021 ora 10.00 - Depunerea rapoartelor Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu privire la Proiectul Legii bugetului de stat şi la Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021

Luni, 1.03.2021 ora 14.00 - Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru stabilirea timpilor de dezbatere în plen

Luni, 1.03.2021 ora 16.00 - până la încheiere - Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru dezbaterea şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 - dezbateri generale, dezbateri pe anexe

Marți, 2.03.2021 - Vot final.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 21°C
IASI 18°C 20°C
CLUJ 13°C 16°C
CONSTANTA 15°C 17°C
CRAIOVA 17°C 20°C
BRASOV 12°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI