Parlamentul a adoptat Declaraţia privind consolidarea egalităţii de şanse în România

Plenul Parlamentului
Plenul Parlamentului
12 decembrie 2022, 14:20

S-au înregistrat 235 de voturi pentru, 24 – împotrivă şi 5 abţineri; 3 parlamentari nu au votat.

În textul declaraţiei se precizează necesitatea aplicării unui cadru legislativ care să promoveze accesul egal la mandatele de reprezentare politică sau la responsabilităţile profesionale şi poziţiile de conducere şi sprijinirea eliminării tuturor formelor de inegalitate de gen, precum violenţa împotriva femeilor şi fetelor, căsătoria timpurie şi forţată, lipsa de echitate la angajare şi diferenţa salarială între femei şi bărbaţi sau participarea inegală la luarea deciziilor private şi publice.

De asemenea, Parlamentul salută iniţiativele pentru stabilirea unei cote de reprezentare de şanse pe listele de candidaţi pentru alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare, considerându-se oportună intensificarea demersurilor pentru a asigura o paritate reală pentru poziţiile eligibile pentru femei la nivel local, naţional şi european, notează Agerpres.

Totodată, sunt îndemnaţi toţi actorii politici şi instituţionali să contribuie la participarea semnificativă a femeilor în toate domeniile de activitate şi la toate nivelurile de decizie.

Parlamentul susţine dialogul interinstituţional privind educaţia sensibilă la gen care să promoveze incluziunea şi echitatea, se mai arată în declaraţie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite