Parlamentarii și invitații acestora, printre care ambasadorii Statelor Unite ale Americii și Japoniei, au rămas în clădire după ce protestatarii au încercat să intre peste ei. Aleșii ar fi trebuit să înceapă dezbaterile despre bugetul anului viitor.
ACTUALIZARE. Ambasada Statelor Unite a confirmat că un vehicul care-i aparține a fost avariat în timpul protestului, contrazicându-l pe ministrul Afacerilor Interne, care susține că nicio mașină a corpului diplomatic nu a avut de suferit. Cu toate astea, conducerea Jandarmeriei București susține că situația a fost mereu sub control.
___________________________________
Totul a început la ședința de plen, unde spiritele au fost înfierbântate de luările de cuvânt repetate ale parlamentarilor AUR care au întrerupt procedura de dezbatere și votare a unor proiecte de lege, cerând eliminarea unui proiect de lege privind certificatul verde, din timpul guvernării Cîțu. Ei i-au solicitat premierului Nicolae Ciucă să renunțe la varianta asumării pe un asemenea proiect de lege.
În paralel, la Senat, la una dintre intrările acestei instituții, protestatarii veniți la convocarea conducerii AUR au pătruns în curtea Senatului până la scările clădirii, unde au fost întâmpinați de un cordon de jandarmi.
Intrarea și ieșirea din instituție a fost blocată pentru un timp. O astfel de problemă au întâmpinat ambasadorul Japoniei și cel al Statelor Unite ale Americii, care se aflau în clădire la invitația senatorului Titus Corlățean și respectiv a președintelui Senatului, Florin Cîțu, cu care aceștia se aflau în întâlniri oficiale.