La Paris, circulaţia mijloacelor de transport în comun este dată peste cap din cauza grevei sindicaliştilor din domeniu. Principala nemultumire este legată de anunţata reformă a sistemului de pensii, care ar putea să-i lase pe aceştia fără o parte din privilegii.
Autobuzele, metroul, tramvaiele şi o parte din trenurile regiunii pariziene sunt anulate sau au circulaţia restricţionată în orele de vârf. Zece linii de metrou din capitala Franţei sunt închise, iar pe restul se circulă doar parţial. Pe tot parcursul zilei, totul va fi serios perturbat. Călătorii sunt îndemnaţi să consulte site-ul regiei de transport şi să-şi amâne călătoriile, dacă acest lucru este posibil.