Turiştii se întorc în Franţa, după doi ani în care criza sanitară a blocat practic acest sector, iar pierderile financiare au fost fără precedent. Parisul, oraşul luminilor, redevine destinaţia preferată. E luat pur şi simplu cu asalt. Ghizii au din nou de lucru, vaporaşele traversează apele Senei în număr mare, iar autobuzele turistice sunt pline.
La turnul Eiffel, în fața Arcului de Triumf, la Luvru sau pe marile bulevarde pariziene se fac din nou multe poze și se vorbește în limbi străine, semn că turiștii din afara Franței au revenit. Cei doi ani de criză sanitară și toate planurile date peste cap nu pot umbri bucuria unei vacanțe la Paris.
Masca nu mai este obligatorie în majoritatea locurilor publice, iar numărul de contaminări este în scădere, așa că toată lumea este mulțumită. Hotelurile au listele de rezervări complete, iar restaurantele nu mai duc lipsă de clienți.
În 2019, peste 50 de milioane de turiști au vizitat Parisul și regiunea pariziană. Chiar dacă rezultatele acestui an vor fi departe de cele de dinaintea crizei, cei care lucreză în turism rămân optimiști.
CORESPONDENȚĂ DE LA MIHAELA ANTOCHE