Părinţii, vânători de trofee. Copiii sunt trimişi la concursuri şi olimpiade încă din clasa pregătitoare

21 mai 2019, 16:58

Viața copiilor a ajuns un nesfârșit  slalom între diverse competiții, școală și pregătire suplimentară.

Specialiștii sunt de părere că părinții pun o presiune prea mare pe proprii copii. Olimpiadele preșcolarilor, concursurile de limbi străine, micii exploratori sau matematicieni sunt doar câteva dintre competițiile la care merg elevii încă din clasa 0.

Nici ministrul Educației nu încurajează competiția excesivă, deși la școală primele evaluări ale copiilor încep din clasa a două.

“Ar trebui, cel puţin până la finalul clasei a IV-a, să nu vorbim de competiţii. S-ar putea să-i plictisească la un moment dat şcoala, să-i obosească efortul, să nu fie unul constant şi continuu”, spune Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei

„Este o problema din ultimii 150 de ani a educației românești și anume centrarea pe competiție și performanță. Dacă vrem ca școala publică să asigure o educație de calitate, trebuie să investim în cooperare și nu în competiție”, consideră Cristian Pârvulescu, membru Board, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională

Psihopedagogii susțin că în primii ani de școală copiii trebuie să învețe să aibă încredere, să se simtă în siguranță, să socializeze și, nu în ultimul rând, să se joace.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite