Părintele Arsenie Boca ar putea fi trecut în curând în rândul sfinților. Sfântul Sinod va lua o decizie în perioada următoare

6 septembrie 2019, 20:03

Dosarul de canonizare a părintelui Arsenie Boca e gata, iar vestea a venit de la Episcopia Devei și Hunedoarei, în jurisdicția căreia părintele a trăit și a fost îngropat.

Urmează ca actele  să fie înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care le va  examina și va lua o decizie.

Vestea că părintele Arsenie Boca este tot mai aproape de a deveni sfânt i-a bucurat pe mulți credincioși.

Potrivit surselor noastre, la finalul lunii octombrie, membrii Sfântului Sinod ar putea vota ca părintele Arsenie Boca să fie trecut în rândul sfinților, iar o lună mai târziu ar avea loc slujba de canonizare, la Mănăstirea Prislop.

Părintele Arsenie Boca a fost arestat şi torturat de fosta Securitate comunistă între 1948 şi 1951, acuzat de presupuse legături cu legionarii. A fost închis și condamnat la muncă silnică la Ocnele Mari şi la Canal.

După ce și-a ispășit pedeapsa, a revenit ca stareţ la Mănăstirea Prislop.

În luna noiembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea părintelui, care a fost îngropat la Mânăstirea Prislop din județul Hunedoara. Mormântul acestuia este loc de pelerinaj pentru zeci de mii de credincioși.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite